Știind de drum
șovăie în fiecare baltă de miere trecătoare.
Speranța este o a doua viață
paralelă cu mijlocul, în calitate de dușman.
Transcende ceea ce e banal
iar în ceea ce e crucial, nu aruncăm sorții.
Zburând înțelegem
că doar pe pământ se învață.
Și nu departe domnește floarea cardinală
pentru a cădea fără greș în aurora ei.
Pentru că ordinea se scurge prin ferestrele sale.
Răspunde, oriunde caut, numele său între două date.
vezi mai multe poezii de: Drago Kozlov
Detalii poezie:
Distribuie pe: