Dunare - creaţii proprii

În mine palpitã de mult o culoare
Crescutã de-atunci, din faptul de doi
Un fapt ce-a pierit ca-într-o joacã stupidã
Cu cioburi de inimi şi ochii strigoi.

Pierdut între vise ciudate
M-am trezit într-un vis îngheţat
Se făcea cumva că am armă,
Se făcea că eram un soldat.

Ne-am prăbuşit din alte vise
Cu trupul răstignit pe mit
Tot încercând să recreăm himere
Cu irisul de ploi strivit

Auzi, iubito, caii?
Scăpat-au din poveşti
Aşteaptă mâna mică
Prin coamă să le-o treci.

Se-apropia să bată iar ceasul de păcate,
Uitat încă de alţii, neregăsit de mine,
Mă pregăteam să plec din nou, ca după Graal,
Să mai dezgrop din vechi o altă amintire.

Paşi în pustie
Cadenţă macabră
Toate se pierd
În umeda stradă.

De parcă n-ar fi fost destul
Un drum bătut tot pe de-alături
De parcă împrejurul meu
N-ai tot avea de-a ani să mături

…am febră?… Se poate..
Doar mâna ţi-o simt…
Cuvintele tale
Le-aud…nu mă mint?