Dorm bunicii- n cimitirul de pe dealul ars de soare,
Văd din casa lor o cruce,e la mare depărtare...
E biserica ce leagă viața dincolo de moarte,
Amintirea lor in timp le dă și astăzi dreptate.
Viața simplă de la sat oprește anii pe tâmple
Timpul omului se scurge fără ca să se intâmple
Vreo abatere din drumul pregătit de Dumnezeu
Pe care vreau cu ardoare să-l străbat la rândul meu.
Înțelept era bunicul și un mare iubitor
De ai săi copii si rude iar bunica de ogor
Se ținea ca să-l lucreze și să aibă de mâncare
Toți ai ei care erau o familie mai mare.
La mormintele lor astăzi, am venit să le aprind
Câte- o lumânare albă și să le închin un gând
De recunoștință pentru amintirile frumoase
Ce le- am strâns în zile multe din vacanțe călduroase.
Ce dor mare mă încearcă să le-aud vocile blânde,
Să mă uit în ochii lor care imi puteau surâde
Când le povesteam de școală, de părinți si fapte bune..
Acum la morminte plâng și le spun că-mi este bine!
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Detalii poezie:
Distribuie pe: