Încă mai simt. Nu știu ce simt.
Încă mi-e dor… sau poate nu?
Încă te văd… dar nu ești tu.
Te-am implorat, te-am menajat.
Te-am îmbrăcat în dragoste și scrum.
Dar tu, iubito, ai mers pe alt drum.
L-ai vrut pe el, l-ai obținut.
Au curs lacrimi, te-am văzut!
Eu ți-am zis ție: nu pleca!
Eu te-am dorit în viața mea!
Dar tu… iubito… tu n-ai vrut.
Ai crezut că sunt nebun!
Ce să mai fac? Cum să-ți mai zic?
Cum să-ți explic… nu simt nimic!
M-ai amăgit, m-ai denigrat,
Balta de sânge ai emanat!
M-ai distrus ieri, poate și azi,
Dar tot te-aș lua puțin la dans.
Iubita mea cu ochii sângerii,
Eu am plâns ieri… dar n-ai venit.
Acum tu plângi la căpătâi
Și speri să vin, să-ți iei roluri?
Eu am plecat, iubita mea.
Cred că voiam altceva.
Iar de tu vezi al meu mesaj,
Deja mi-e rece în peisaj.
Iubita mea, eu te-am dorit.
Acum… mă prăpădesc subit.
Acum, iubita mea frumoasă,
Zac la doi metri-n umbra apoasă.
Acum, iubita mea dorită,
Acum pui flori la cruci în morminte.
Eu ți-am tot zis, te-am tot dorit,
Dar tu spre el ai tot fugit.
Acum… iubita mea frumoasă,
Mi-e frig… dar nu mai vin acasă.
Acum, că m-am mutat aici,
Să nu plângi… n-ai să mă ridici.
Eu te-am dorit, te-am protejat,
Am vrut să fiu al tău altar!
Eu ce să-ți fac? De n-ai crezut…
Ce să mai fac? Cât să îndur?!
Eu am plecat, iubita mea —
Doi metri-n jos, din lumea rea.
vezi mai multe poezii de: bianca.christinaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: