Dinu - creaţii proprii

DINU, Eleodor – poet, publicist. Născut la 5 februarie 1950 în com. Crușețu, Gorj. Este fiul lui Ion și al Elenei (n. Grecu) – agricultori. După școala generală, urmează Liceul agricol la Melinești (1965-66), transferat apoi la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, jud. Prahova (1966-69). Absolvent al Institutului Militar de Rachete și Artilerie Antiaeriană – Brașov (1969-72) și al Facultății de ziaristică din București (1981-87). Locotenent și comandant de pluton (1972), ofițer în Garnizoana Craiova și Plenița (1972-1988). Redactor, prin cumul de funcție, la cotidianul craiovean „Cuvântul libertății” (1992-96) și la gazeta militară „La Datorie” (1980-1982). Realizatorul emisiunii „Viața oștirii” la Radio Oltenia – Craiova (1993-1996).

Debut cu poezie în revista liceului „Cantemiristul” (nr. 3 / 1969).

Colaborări: Ramuri, Vatra, Viața militară, Portal-Măiastra, Săptămâna. Gazeta Gorjului, Înainte.

Opera poetică: Linii întrerupte (Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993); Fântâni în orizont (Ed. Reduta, Craiova, 1995), Ștreangul fericirii (Ed. MJM, Craiova, 2008), La margine de poeți(Ed. MJM, 2010), Zări epileptice (Ed. Ramuri, 2012).

Poezia lui D.E. „explorează lumea abisurilor lăuntrice, într-un lirism introspectiv, autoanalitic, și într-un limbaj dens, concentrat, ferit de podoabe inutile, de o sentențiozitate gnomică. Obsesia devorantă a poetului e confruntarea cu moartea” (Ovidiu Ghidirmic, 1994). Uneori inegale, chiar epatante prin „asocieri șocante de cuvinte” ori „prin limbajul rebarbativ, voit insidios” (Toma Grigore), versurile capătă ulterior „limpezimea fântânilor întrezărite la orizont” (Florea Miu), surprinzând „un spirit al epocii – Zeitgeist – care nu este numai la noi, ci în lume.” (O. Ghidirmic). Cu Ștreangul fericirii și La margine de poeți, poetul se surprinde în ipostaza pascaliană de „trestie gânditoare”. „Viziunea unei societăți agonice, în care «omul comun atârnă aevea/ în ștreangul fericirii», prilejuiește poetului acel amar de sine ventilat mereu de spiritul civic al unui sagace observator, căruia nu-i scapă «voluptatea decadenței». De aici, precum în „Orizont asfințindu-se”, acest plenar sentiment de vacuitate, de finitudine, de lehamite existențială și spirit cioranian ori de revoltă nietzscheeană, de întunecare excesivă a peisajului liric, a existenței «în lanurile neființei». «Fericirea» și «ștreangul» constituie, desigur, un oximoron tras din filosofia existențialistă, ca și sentimentul (la fel de sarcastic și ironic) al singularizării alienante transpuse într-o dolorifică autoscopie, asemănătoare mesajului „ovidian” din La margine de poeți” (Z. Cârlugea). D.E. „scrie o poezie «în răspăr», o poezie à rebours, așa cum puțini poeți actuali mai reușesc să scrie, o poezie impregnată parcă de pasta neagră din tablourile lui Goya și prin care sunt rostite adevăruri crude și incomode, despre epoca și lumea în care trăim”, o poezie „de imagini apocaliptice”, răspunzând „crepuscularismului” milenarist precum în ciclul „Orizont asfințindu-se” din volumul Ștreangul singurătății (O. Ghidirmic), mesaj mereu reluat ca un laitmotiv de artă poetică inedită în substanțialismul ei expresiv: «dacă ai ce să spui, nu te plictisești niciodată.”(Zenovie Cârlugea). Cu Zări epileptice (2012), autorul re-articulează un univers poetic aflat în aceeași zodie neagră a percepției moral-estetice, în acolade conceptual-imaginative, mărturisind nevoia de salvare în promisul „rai apocaliptic” al „vieții de-aici”: „Ce bine // că hormonii orbirii/ globale/ s-au păcălit/ lăsându-mă spectator/ la un soi de pelerinaj/ (dezagreabil)/ prin viespăria/ părților intime/ ale pustiirii./ Ce rău că libertatea/ viclean consiliată/ de ispite/ te-a înțepenit/ în pofta/ de a respira duhori/ înfiorător de tâmpe/ din ochiul sodomic/ al televizorului”. O evadare din acest univers închis, amar și bolnav pare imposibilă, răul de care suferă poetul fiind atât unul existențial cât și milenarist. În ultima sa expresie, poezia aceasta atinge limita acelui mal de siècle, trăit deopotrivă de expresioniști și existențialiști, dincolo de care nu mai este decât regăsirea împovărată a sinelui mereu în căutarea de certitudini, de redempțiuni și strategii soteriologice.

Zenovie CÂRLUGEA