Din sute de mizerii ce-n viață mi-au fost date

luni, 03 noiembrie 2025

Din sute de mizerii ce-n viață mi-au fost date
Ales-am numai gândul frumos ce-n mine bate
Crescut-am doar grădini de flori și pomi în floare
La umbra lor zurlie făcut-am grea prinsoare:

Să fiu cât mai femeie, cât mai om posibil
Să dăruiesc lumina iubirii, nimicul din oribil
Să-l ferec în trecutu’-mi plecat în timpul vechi
S-agăț nimicul lumii, cercel strâmb, în urechi

Și tot ce-a fost durere s-alung din mintea mea
Visând copil din mine urcat pe-o mică stea
De-acolo să-mi beatific iubirea fără seamăn
Să caut cu privirea al sufletului fin geamăn

Cu ochiul ca un deget de rază-nflăcărată
Să pipăi nemurirea ce nu mi-a fost furată
Fiindcă din al tău suflet, iubite, eu renasc
Și-al tău sărut e verde, cu buzele ți-l pasc

Îmbrățișarea-ți mută, căldura-ți filiformă
Ce-n ghem de bucurie îmi dă adesea formă
O văd din cerul galben pătat de luna-stângă
Se vânzolește spornic în inima-mi nătângă

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.