Daniela Stan - creaţii proprii

Si stele poleiesc taceri
Si luna picura stropi de nectar
Iar noi, ca doua ramuri, ne agatam iubirea in lastarii din copilaria lumii.

Aprinde, Doamne, torte in exil!
Si-ti voi asterne sufletul in cale
Dureri si rani sa infloreasca-n crini
Singuratatea să nu mai sangereze-a jale.

Sa nu mai lasi iubirea mea sa planga!
Fara tine timpul imi pare-un esafod...
In mine isi plang magnoliile culoarea,
De-atata floare, poema alba crucifica cuvintele-n exod.

Eu, floare de magnolie, iar tu, iubite, imi esti tulpină...
Curg verde pân' la tine si-apoi, cu adorare in alb sa ne iubim...
Se frange-n noi prezentul cand geana-ti tremura-a ispită...
Tu ai privirea dulce si profunda, ca doi ingeri de satin.

In maini de Cer, ne e destinul
Si-n inimi sa ne bata rugaciunea.
Nu sta la rascruci de drumuri
Sau, ca nomadul ce-si plimba radacina.

Cand un Om iubeste, Doamne,
Nu e sa fie mai frumos!
Din cuiul palmei Tale nu abdică
Si sufletul ii doarme la talpa crucii, jos.

De poate picatura de cerneala-a spune
Hotarul ochilor cum curge-a verde...
De tu n-ai fi, cum as putea eu scrie?
Mi-e inima, un Taj Mahal de poezii.

Un inger odihneste pe-o ramura de grai
Si lacrimile-i curgeau mir in pumn de rasarit
De el, s-au indragostit si crinii
Sublim, timid, ca primavara-n Rai.

Fertil imi este lutul omenesc
Cu fluvii subterane de iubire...
Ochii, doi ingeri ce-n ploaie glasuiesc
Cu verde smaraldin, sfanta privire.

Suav e chipul lui, si-mi pare
Un serafim ce-a coborat din slava,
Ca duhul unui crin cu aripa firava
Si ochii, o primavara frageda, in floare.