Dan Eugen Munteanu - creaţii proprii

Tomuri lungi, cu poezie
cântând luna de pe cer,
sau jelind iubirea surdă,…
răspândesc melancolie

Mos Crăciun cu dalbe plete,

Adu-ne în sacul tău

Plânse riduri vezi pe sfânta faţă-a ţării
ce-ţi nasc în suflet dor nestins de ea.
Lovită-i crunt, dar pradă dat-uitării
nu va cădea nicicând, Predominanta Stea.

E cumplit, deloc firesc,          
furtul unui om în viaţă.
Dar mai rău, nu-i omenesc
să nu-l recunoască-n faţă…

Euterpe, fă-mi din flori o luntre

Din ciclul: Pandemia


N-a fost dat nicicând să fiu,

Lumea s-a-ntors cu fundu-n sus
ne-a fost prezis să mai trăim și asta,
rugându-ne-n genunchi și mai presus
acum când a tunat din Ceruri: Basta!

Ce-am fost atunci, am vrea sa fim mereu
Copii cu-nalte idealuri
Voi, Dascălii, eraţi ca paveze la greu,
şi ne-aţi format pentru-ale vieţii valuri...

Ieri, culorile şi stofa ,
Tot ce-a fost croit odat’
sunt prescrise la Trecut ,
toate : vechi şi demodat !

( Liceului meu Vasile Alecsandri din Galaţi )


Ai fost odată ca-n poveşti ,