Poezii despre Copilărie:

Mă cuprind gânduri pline de nostalgie,
Unde ai dispărut a mea dulce copilărie?
De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun,
De ce m-ai abandonat pe cel mai rău drum......

După infinite clipe ce-au trecut sub soare, lună,
Pașii poartă gânduri mute ce strâng amintiri cunună,
Ei zdrobesc fire de iarbă arse- în vara prea fierbinte
Și mă poartă spre pădurea de salcâm ce- o am în minte...

Of! Dulce copilărie
Când îmi aduc aminte de tine
Simt un sentiment de melancolie
Îmi e dor sa fii lângă mine

Păstrează-n tine gingășia unui copil
Ce te face să crezi că orice e posibil
Să zbori pe aripile unui curcubeu
Și să-nalți cu bucurie un zmeu.

poverile asprelor ierni
le ducem cu greu;
unul strănută,
altul sughiță,

Când ochii i-am deschis, demult,
Spre chipul tău, senin și viu,
Un cântec vocea ta, și-ascult,
Și – acum îndemnul cum să fiu.

În abur argintiu de noapte rece,
Când visele se scurg pe cărărui,
Un Moș al tuturor și-al nimănui

Încerca de ieri să sară,
O scrumbie mai bizară,
Peste frunza grea de nalbă,
Din gradina lui Moş-Jalbă.

seară de octombrie,
clopoțeii din verandă
trezesc vântul
să spună povești la ferestre.

Rândunică, rândunea,
Unde este casa ta?
Unde este cuibul tău
Ca să ştiu, să dorm şi eu?