Poezii despre Copilărie:

Dintr-un lujer de lumină,
Rândunel și rândunica
Au croit rochiță fină
Ca să-și primenească fiica.

Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Creşte dimineaţa albită de floare,
Inima-i de nouri şi văpaie.
În fiecare floare e un cuib de soare.
Aromele de iasomie călătoresc în ploaie,

Într-un cuib de levănțică
Rânduiește licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.

Florile de păpădii
Își făcură pălării
Din mătăsuri albe, șic,
Și din fir de borangic.

Fugi și caută-ți copilăria în bolul cu cereale prea înmuiate de laptele cald
,
Și-n casa de la țară cu miros de Prut
,

Atârnă plăcut salcia pe-a lacului maluri,
dar plânge frunza atunci când vin valuri,
iar eu mă plimb singură uitându-mă la-ntinsa apă
și-un dor nebun de copilăria mea m-adapă.

Vedeam soarele cum cădea peste deal
Și cerul era colorat în zarea sângeroasă,
Iar ziua intră din nou în somnul letal,
Noaptea cu stele și luna plină colorează.

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.