CONDICĂ

Autor:Adrian Zăinescu


Adăugat de: teodor

marți, 19 martie 2024

Dumnezeule,
când ai puțin răgaz,
dă-mi condica ta
de sugestii și reclamații,
aș cam avea ceva
de scris acolo.

Până la urmă,
îți pot spune și aici,
nu-i nimic de ascuns,
am doar
o singură nedumerire.

Citisem în cartea ta
aia veche
câte ceva
despre Matusalem,
despre Lameh,
despre Noe,
până la Potop,
și despre toți
scriai c-au prins
o venerabilă vârstă,
sute și sute de ani
fiecare.

Și atunci,
ce-i cu data
asta a noastră
de expirare?

Sau cumva,
după Potop,
ne-au intrat tuturor
anii la apă?

Adrian ZĂINESCU, Temeriada, Editura Detectiv Literar, București, 2023


vezi mai multe poezii de: teodor


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.