Noi suntem cei care sosim mai iute decât soarta,
ca tunetul, călări în zori sau în amurg la poarta
voastră de fildeş , de luptă întotdeuna gata:
Vegheaţi Palizi Regi de la Apus – şi voi, şi sluga!
Noi nu lenevim în mătăsuri şi în catifele,
nici nu murim solemn, cu suflete de piatră, grele,
printre femei care-n genunchi bocesc după perdele
sau printre copii cu ochii uzi scâncindu-şi ruga.
Noi dormim afară pe frânghii sub cerul de cleştar
pentru-a sări cu urlet trezi-n şei, în goana iar şi iar,
cu soarele sau luna la creştet felinar,
prin praf – una cu caii, cu vântul şi cu fuga.
Din ţările unde-s elefanţi şi leul stă pândar,
de la forturile din Merou şi cele din Balghar,
semiluna prin sabia noastră lumineză clar
până departe, la dezolantele ruine ale cetăţii Rum.
Din India,-n Valencia am năvălit într-un talaz
şi , Mare e Allah ! Spania va purta din nou burnaz;
în câmp deschis fără-îndurare lovind, fără răgaz,
am stat şi stăm, sub Apa Destinului, atunci şi-acum.
La Julala, cu moartea se făceau afaceri zi cu zi,
iar preţul pentru-a rămâne-n viaţă rar se putea plăti,
căci nemiloşi erau negustorii de zile-n miazăzi
unde spada era mediator pentru orice destin,
iar suliţa – un iscusit chirurg în marele pustiu –
a vindecat pe mulţi, azi odihnind în giulgiu sau sicriu,
de trufie şi-a-împins în iad pe omul lacom şi candriu,
sau bolnav de-al puterii drog, de-înşelătorul ei venin.
Atunci scutul era grija nebunilor, bicisnică minciună,
(linişte-oferind, pe cât corabiei vântul pe vreme de furtună,
iar siguranţă, cât Stambulul în nopţile fără de lună)
în clipa-n care călărimea fulgera sub cerul sângeriu:
Fiindcă cel brav cădea străpuns alături cu cel laş
când valul luptei se revărsa în iureş uriaş,
iar noi pe cei morţi îi aruncam afară din oraş,
înălţând cântece de slavă Dumnezeului cel viu.
Distribuie: