Cântec de bun rămas - Nikolai Rubţov

Voi pleca din sătucul acesta...
Gheața pe râu s-a așterne-n sloi,
Noaptea-n tihnă-și va urma povestea,
În ogradă va fi mult noroi.

Mama ațipi-va lângă leagăn...
Și-n ținutul în ceață-nfundat
Tu-ai să ieși lângă vechiul mesteacăn
Și-o să plângi că, plecând, te-am trădat.

Dar de ce, tot clipind strâns din gene,
Ca pe-o pasăre tu m-ai hrănit,
Dându-mi să ciugulesc răchițele
Chiar din palma ta, ca un vrăjit?

Auzi vântu-n pridvor cum foșnește?
Auzi fiica-n somn râzând stingher?
Poate,-n vis ea la îngeri zâmbește
Și cu ei se îndreaptă spre cer...

Nu fii tristă! Să nu m-aștepți pe țărm,
Primăvara, când vine vaporul.
Mai bine la despărțire să bem
Pentru că scurt e în piept fiorul.

Noi suntem ca niște păsări diferite!
Ce să așteptăm pe-un mal, tot stând?
Poate,-am să revin cu-ntrevederi grăbite,
Poate, n-am să pot veni nicicând.

Tu nu știi că orișiunde-aș merge
Aud, noaptea, pași în urma mea,
Ca-ntr-un delir ce nu-l pot înțelege,
Nici nu știu de-am să-l pot afla cumva.

Iar într-o zi, amintindu-mi de casă,
De răchițică și de dragostea ta,
Vă voi trimite-o păpușă frumoasă,
Ca o ultimă poveste a mea.

Și fetița, legănând-o, pe bune
Nu va fi singurică nicicând.
- Mamă, mămico! Ce minune!
Ea clipește... uite-o, plângând...


Trad. din rusă: Gheorghe Doni

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nikolai Rubţov