Clipele furate
...
Poate luna, câteodată
Să încalece pe-o șea
Să-mi arunce o bucată
Dintr-un vis ce-l voi avea
...
Și nu știu ce-i pe perete,
ceas sau timpul răstignit,
de se aud așa de-ncete
bătăile-i din ticăit?
....
Ori poate-i o amorțire
A timpanului meu care,
Trage peste-apus de soare,
O perdea de nori, subțire
...
Și mă trimite la plimbare
În lumea somnului adânc,
Fiind gata să măsoare
Durata viselor de prunc?
....
Sincer, nici nu știu precis
Căci oricum eu știu puține,
Oare, mă aflu într-un vis
Sau visul trăiește-n mine?
..
Răspunsul care se cuvine
Unei asemenea-ntrebări
E mai simplu decât cred,
În clipele ce se succed,
Luna, holbându-se la mine
Îmi tot trimite salutări.
...
Așa că este de-nțeles
S-aud ticăitul șters,
Cât luna, în visul ce-a rămas
Îmi fură clipele din ceas
...
Și-i cât se poate de firesc
Să strig la lună, furios:
Hei tu lună, fă-ți un bine
Și dă-mi clipele-napoi,
Sau vrei să urc până la tine
Să te umplu de nevoi?
...
Dă-mi clipele, că-s ale mele
Și din ele-mi fac popas,
Sau, dă-mi niște praf de stele
Să le fac clipe de ceas.
...
Dar, degeaba strig la lună,
Căci ea-mi șoptește cu căldură:
Dragul meu, mai taci din gură
Hai, somn ușor și noapte bună!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: