Cine eşti tu noptatică femeie?
Ce gând al meu te-a plămădit deodată?
Privirea ta mă mistuie, mă-mbata.
Mă stinge precum marea o scânteie.
Mă sting şi eu, mă stingi şi tu, mă sting!
Ardeam mocnit şi-acum sunt vâlvătaie.
Cu-n drum solar poteca-mi se-ntretaie.
Spre veşnicie ochii tăi mă-mping!
Căci ce e oare mai frumos ca tine?
Eşti ca un vis din noaptea fără nume.
Un vis pierdut demult, în altă lume,
Cu feţi frumoşi, clavir şi crinoline.
Mă sting încet, cu fiecare clipă.
Pământ şi cer au prins să se răstoarne.
Apocalipsa vine fără goarne,
Ca un pustiu ce-abia se înfiripă
Printre trecute veacuri de iubire
Pe care le-am ascuns cu greu în trup,
Şi fără voie gândurile-mi rup
Un bileţel din cartea de citire.
Îmi frâng în suflet orice gând de fugă
Din calea ta, fantastică putere.
Eşti uragan, eşti chin, eşti mângâiere.
Icoană eşti şi visul meu ţi-e rugă.
Mi-e teamă doar că am venit târziu.
Mi-e teamă de-a fantasmelor capcană.
Mă doare fericirea ca o rană
Şi îmi e teamă c-aş putea s-o scriu.
vezi mai multe poezii de: stomff
Distribuie pe: