Lăcomia lumii îmi năruie plecarea
Înlănțuit de-un lacăt din frici și ameninințări,
În mersul meu, deprins mereu cu cercetarea
Îmi tremură genunchii prin ceața de pe zări!
Îmi pare că urmează o prelungire-a lumii
În care răsturnate zăresc podoabe vechi,
Văd rădăcini plutind fără mantaua humii,
Minciuni printre iluzii scurgându-se perechi!
Mi-am construit o lume din sacre amintiri
Departe de vâltoarea cu iz de fărdelege,
De-orbiții de putere și bani ce-aduc smintiri,
De cei care ar vrea obezi la toți să lege!
Aștept ca de sub frunți să biruie lumina
Și cerul să revină din nou unde a fost,
Ca rădăcini vânjoase să sprijine tulpina,
Să-mi moară îndoiala de al plecării rost!
Atunci ”Tablele Legii” vor străluci pe zări,
Iar liberul arbitru ne va goli de frici,
Iubirea de aproape va îneca vânzări,
E cheia ce dezleagă pe frați de inamici!
...........................................................
Cât cețurile lumii-mi vitregesc plecarea,
Din vise desenez conturul unei chei,
E-o cheie cât o lume în care-i alinarea
C-am aripi spre lumină nu către saduchei!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: