Toamna-ntoarse obrazul de prin cetini, arsă,
palmele-i de humă cară-n brațe mirii
umbrele-i de aur strâng pământu-n coasă
ceruind sub frunze moartea-n cartea firii.
Munți-și pun năframa coaptelor fecioare
ascunzând năvodul gerului prin spini
flori de colț nuntesc peste-a toamnei zare
adunând în scorburi colbul din ruini.
Blând, izvorul șterge umbra vechi-i coase
rătăcind prin suflet ca un cântec lin
umbrele tăcerii șterg priviri duioase
adâncind natura într-un somn divin.
Cerul strânge-n bucium doina-n fir de ie
odihnind suflarea îngerilor mii
epoleții toamnei țes pe cruci de glie
cântecul acesta, mir de păpădii!
Autor Doina Bezea
vezi mai multe poezii de: Doina Bezea
Detalii poezie:
Distribuie pe: