Brusture - Ion Pachia-Tatomirescu

Pe-ngusta plajă, la râpa-mi stâncos de veche,
brusturele şi-ntinde sărbătoreşte umbra cea lată –
demult, frunza-i stătea pe cârpătorul de pâine nouă,
demult, frunza-i – cât umbrela – o puneai şi tu
peste creştet, Iubito, ocrotindu-te de-arsură de soare,
ori de ropotul ploii : priveşte cum brotăcelul
îi caută şi-i cântă răcoarea, ferindu-se doar
de mărgelele din ochii şarpelui…!
Cum te ştiu, răcănelul meu lazurit,
de cine teamă ţi-ar fi, la ieşirea-ţi din valuri,
din spumele mării, căutând-cântându-mi
umbra de brusture tânăr …?!

În jurasic, de-ai fi fost Arheopterix zburând după mine,
alergându-mă cu-nfricoşare de moarte spre peştera-mi,
prin mai toată Pădurea Domnului, pe după ulmi şi stejari,
tu-n lupinguri, eu – în ocolişuri printre dăcini milenari –
fără a mă da prins iar, din Gura de Rai, cu paloşu-mi creţ,
crestându-ţi aripa stângă, piciorul luându-ţi
cu săgeata-n iuţimi făt-frumoase, ochiul drept scoţându-ţi
cu suliţa, nu văd cum ai mai putea să mă priveşti firesc,
până la sfârşit, din ochiul de-azur teafăr ce ţi-a mai rămas.

Azi este ziua Venerei şi trebuie s-o duc iar la stomatolog
chiar dacă plouă torenţial peste piramida extraplată –
ce-i oraşul meu –, chiar dacă miorlăie pisicile
pe-acoperişul hanului din imediata vecinătate,
chiar dacă infernal de tare scrâşneşte tramvaiul
în intersecţie, nu ca ieri-seară, când, graţios,
în stânga unui cumulus blând,
luna,-n două coarne, valsa şi argintul viu al sudorii
îşi rostogolea bobiţele pe valea vertebrelor tale…
Pe-ngusta plajă, la râpa-mi stâncos de veche, brusturele
îşi întinde iar, sărbătoreşte, umbra cea deasă
a celeilalte generaţii de frunze...

Adăugat de: Donares

vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poemul «Brusture» – pe tema „Pădurii Domnului în frică de Arheopterix pe cȃnd zȃna-Veneră e dusă la stomatolog“ – face parte din ciclul «Privighetori-comete de lut», aflat în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Comete-n cea de-a 65-a vale», Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-035-5), 2012, p. 216 sq.
Donares
marți, 29 noiembrie 2022