O, somnul! Ce lucru delicat,
Iubit de la un pol la celălalt!
Pentru el Fecioara Maria fie lăudată!
Somnul şi pacea lui netulburată
În suflet mi s-au strecurat.
Găleţile nefolosite de pe punte,
Zăcând de-amar de vreme goale,
Erau pline-acum, visam eu, cu rouă;
Şi m-am trezit; cădea o ploaie caldă, moale.
Buzele-mi erau ude, gâtul rece
Şi tot veşmântul de apă îmbibat;
Desigur, în visul meu băusem mult,
Dar trupul continua să bea,-nsetat.
M-am ridicat; nu-mi simţeam picioarele,
Eram uşor de parcă în lumea de apoi
Mă petrecusem în somnul meu greoi
Şi devenisem un binecuvântat strigoi.
Apoi, am auzit vântul hohotind:
Deşi eu nu-l simţeam, pe negândite,
Cu sunet mare, a umflat velele,
Acum atât de subţiri şi de prăpădite.
Deasupra covertei aerul prinsese viaţă!
Şi o sută de drapele-n flăcări străluceau
Iuţi, încoace şi încolo, foc şi pară!
Şi, încoace şi încolo, pe orbita lor stelară
Palizi aştri sus pe cer dansau.
Vântul se înteţea cu vuiet tot mai zdravăn
Şi velele oftau ca frunza uscată de rogoz;
Ploaia cădea dintr-un nor întins şi negru,
Iar pe margini discul lunii era roz.
Uriaşul nor negru şi dens era crăpat,
Iar luna se ţinea de el aproape:
Ca un şuvoi ţâşnind din vârf de stâncă,
Fulgerul tăios, în noaptea tot mai adâncă,
Era un râu vijelios cu sclipitoare ape.
Vâjâitorul vânt n-a prins din urmă nava,
Şi totuşi nava gonea pe-a valurilor coamă!
Sub lumină de fulgere şi lună
Marinarii morţi au început să geamă.
Gemeau, se trezeau, se ridicau
Făr-a mişca un ochi, în linişte;
Chiar şi-n vis este ciudat să vezi
Cum morţii-ncep deodată să se mişte.
Strunită de cârmaci, nava-şi vedea de drum,
Făr-o adiere de vânt, cât de săracă;
Marinarii pe covertă matisau parâme,
Făceau ceea ce trebuiau să facă;
Îşi mişcau braţele – unelte fără viaţă –
Eram un echipaj de stafii, parcă.
Trupul nepotului de frate mă atingea,
Eram alături genunchi lângă genunchi,
A tras de parâme lângă mine, dar n-a scos
Niciun cuvânt – deşi-i eram unchi.”
‘O, mă sperii, bătrâne Marinar!’
“Pace ţie, Cavaler Nuntaş, în toate!
Nu sufletele mâhnite, plecate-n zbor,
Au revenit acasă-n trupurile lor,
Ci un stol de duhuri binecuvântate:
Iar în zorii zilei au coborât braţele
Şi s-au adunat în grup lângă catarg;
Sunete dulci li se-nălţau din gură,
Fiindcă lăsaseră în urmă un trup drag.
După ce s-au rotit un timp în jurul navei,
Au zburat spre soarele zâmbitor, prea-bunul;
Apoi, sunetele-au venit toate înapoi,
Când laolaltă, stol, când unul câte unul.
Uneori, ca nişte stropi, din slavă
Picurau trilurile unor ciocârlii;
Alteori păsările pistruiau, roată, zarea,
Păreau să umple şi aerul, şi marea
Cu trilurile lor armonioase, vii!
Acum se-auzeau mulţimi de instrumente,
Acum se-auzea, de unul, doar un flaut;
Şi acum cântecul îngânat de-un înger,
Pe care-l asculta uimit tot cerul, mut.
Se oprise vântul; dar velele întinse
Încă mai zumzăiau voioase:
Un zgomot de pârâiaş ascuns
Vara-n pădurea de foioase,
Unde noaptea copacii-n somn
Freamătă împăcat, pe tonuri joase.
Până la amiezi am navigat în voie,
Făr-un pic de vânt pe undele bleu pal:
Încet şi lin corabia aluneca-nainte,
Făcând reverenţe fiecărui val.
Sub chilă, la nouă stânjeni adâncime,
Dinspre pământul ceţos, înzăpezit,
S-a desprins un spirit: el a fost cel care
A menţinut nava-n marş necontenit.
La amiezi velele nu mai vibrau
Şi, nepăsătoare, corabia s-a oprit.
De sus, de pe catarg, soarele
O ţintuia pe-ocean cu ochiul lui hipnotic:
Dar într-un minut ea a zvâcnit iarăşi,
Un salt iabraş, nevrotic –
Jumătate-nainte, jumătate-napoi,
Un salt iabraş, nevrotic.
Cabrată ca un armăsar în aer,
A făcut pe neaşteptate-un salt:
Mi s-a ridicat tot sângele în cap
Şi-am căzut jos ca leşinat.
Cât timp voi fi zăcut acolo
N-aş putea nicidecum să spun;
Dar, înainte ca trupu-mi la viaţă să revină,
Am auzit în inima deloc senină
Cum două voci se suprapun.
‘El este?’ a-ntrebat una, ’el e-acel bărbat?
El, cel ucis pe cruce,-un credincios,
Cu arbaleta lui barbară a săgetat
Nevinovatul Albatros?
Spiritul hălăduind în sine însuşi,7
Într-un ţinut ceţos, mereu înzăpezit,
A iubit pasărea care iubea omul
Care-a ucis-o cu arbaleta-ntr-un clipit.’
Cealaltă voce, cu mult mai blândă,
Catifelată ca roua-n zori de zi,
A spus, ‘Omul şi-a primit pedeapsa
Şi multe alte pedepse încă va primi.’
Şarpele taipan trăieşte în nord-estul Australiei şi în Noua Guinee şi este cel mai veninos şarpe de pe glob. Taipanul ar putea ucide 125.000 de şoricei cu veninul său.
Evenimente întâmplate în data de azi:
2001 -A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician, elev al lui Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu (n.28.02.1922).
1968 -S-a născut jurnalistul Vlad Petreanu, redactor-şef al Departamentului de ştiri la "Antena 1" (Premiul APTR 2000 pentru prezentare de ştiri).
Distribuie: