Andreimocanu1 - creaţii proprii

Părinte-al lumii, cer din ceruri,
Tu, care ții a timpului toiag,
Ascultă glasul fiului de țărână,
Ce plânge-n taină sub al vieții prag.

Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.

Am găsit un suflet pur, senin,
În umbra vremii, ca un crin,
Pierdut în lumea fără rost,
Ce căuta un adăpost.

Ne mor părinții,
în tăcere,
Pe drumul vieții,
fără-ntoarcere,

Hai, ploaie,
spală-mi gândul
de durere,
Și lasă-mi sufletul curat

Lăsați-mă în versurile mele

Lăsați-mă în versurile mele,
Acolo găsesc liniștea cea pură,

Ce știi tu, suflet, de taina lumii mari?
De dorurile aprinse, de visurile tari?
Când noaptea cade grea, și stelele se-ascund,
Tu cânți o melodie, pe aripi de vis prund.

Lasă-mă să-ți văd ochii căprui,
Să mă pierd în adâncul lor tainic,
În privirea ta, totul se descuie,
Un univers ce-ascunde dor și vis.

Sufletul meu, o tainică grădină,
Cu flori de gânduri și vise ce se-nalță,
Sub cerul nopții, lumina îmi alină,
Și-n întuneric, dorul mi se spalță.

În zi de sărbătoare, ne-adunăm cu toții,
Cu inimi pline de respect și recunoștință,
Pentru cei ce-au fost, pentru eroii noștri,
Ce-au scris cu sânge și cu dor, o veche biruință.