Andrei Guțu - creaţii proprii

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,
acolo ați lăsat copiii și dorul.
Bunicul Mihail, plecat prea curând,
Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Limba română ne ține de vatră,
ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,
ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,
povestea străbună ce nu s-a uitat.

Am spus lumii într-o zi:
„Suntem liberi, vom păși!”
Moldova și-a luat începutul,
Cu pași firavi, pe-al ei pământ.

Lumina coboară din cerul senin,
Biblia ne arată drumul divin.
Cu dragoste și răbdare în inimă,
Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Stai nemișcat într-un loc senin,
Cu gândul la neamul tău divin.
Fii ctitor al vechii catedrale,
Păstrând în suflet istoria măreață a țării tale.

Sunt doar valuri, care bântuie neîncetat,
În locuri îndepărtate, parcă nemișcat.
În viața de om, valurile nu dorm,
Ci trec prin ocol și bat în sufletul gol.

Țara mea, te simt departe,
ca un vis ce nu mai vine.
Îmi rămân în gânduri toate
nopțile ce-au ars în tine.

Mor sărac, dar în țara mea,
Sub cerul blând ce-mi stă de stea,
Cu mâinile băgate-n lut,
Dar cu credința că am făcut

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,
pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,
fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,
întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

Când primăvara își varsă lumina,
Și florile răsar pe sub razele calde,
Un vânt de durere ți-a atins inima,
Și în suflet te doare, simți un abis adânc.