Geniurilor - Alexandru Macedonski

Buffon laisse gronder l’envie,
C’est l’hommage de să terreur.
Que peut sur l’clat de ta vie
Son obscure et lache fureur!
(LEBRUN)
Invidia neagră în van se tot luptă
C-o inimă vilă, perfidă, conruptă.
Să sfarme aceea ce voi ați creat,
Căci Iadul la cer uri s-atingă nu poate
Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate
Mereu e forțat!
În van contra voastră pigmeii cutează
Să-și verse veninul de care turbează,
Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las’!
Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară
Și lesne le-nmoaie lumina solară
Spre soare-nainte de-a face un pas!
Audacie mare pe dânșii-i domnește
Când micul lor suflet amar va hulește!
Triumful lor însă e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă?
Și-ndată pigmeii puțura să vadă
Că lupta în van!



O! Geniuri! vouă această cântare
Închin, căci voi singuri fuserati în stare
Invidia oarbă a nesocoti,
Urmând înainte pe calea frumoasă
Atâta de dulce s-atât de spinoasă
Ce-atâția cutează a disprețui!
Și ție, junime, în care străluce
Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce,
Debilele-mi versuri și ție dedic;
Mergi dar înainte și nu privi-n ur mă
Mulțimea de oameni compacți într-o turmă
Cu sufletul mic!
Derada! derada! ființele brute
Și geniul vostru ș-a voastră virtute!
Voi mergeți-nainte! Lăsați-i pe ei!
Desfrâul le roade și viață, și minte
Tartarul cel negru le este părinte!
La formă sunt oameni, la suflet, pigmei.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski