2022 - Versuri pentru Rugăciunea Minții + o provocare pentru călugări, credincioși și poeți

Autor:Marius Ianuș


Adăugat de: yanush

duminică, 04 septembrie 2022

Doamne Iisuse, Împarate Ceresc,
învrednicește-mă să te iubesc.

Doamne Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu,
izbăvește-mă de orice rău.

Doamne Iisuse, Înaltă Stea,
lucrează Tu în viața mea.

Doamne Iisuse, Împărate Preasfânt,
fă să am discernământ.

Doamne Iisuse, al Vieții Domn,
daruiește-mi somn.

Doamne Iisuse, Împarate Ceresc,
Îți mulțumesc.
_____________________________________

Îi provoc pe toți călugării, pe toți credincioșii și pe toți poeții români la... Adevărata Poezie. Poezia de dincolo de Poezie.

Venită din Rugăciunea Vameșului („Doamne, ai milă de mine, păcătosul..."), Rugăciunea Minții, care poate sa devina chiar Rugăciune a Inimii, este o lucrare tainică a călugărilor, în special a celor de la Sfântul Munte, care se straduie s-o spună necontenit, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel : „Rugați-vă neîncetat!"

Cea mai încetățenită formulă românească a rugăciunii este „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul."

Originalul grecesc e folosit îndeobște în fornule prescurtate : „Kirie, Iisu Hriste, Iie tu Teu, eleison me"  sau, mai ales, "Kirie, Iisu Hriste, eleison me".

Se spune (și) pe respirație. „Kirie/Doamne" se spune imediat după expirație, fără aer în piept. "Iisu Hriste/Iisuse Hristoase" se spune pe inspirație. Iar „eleison me/miluiește-mă" se spune pe expirație.

În cea mai uzuală fornulă grecească rugaciunea are, deci, rimă, dar rima a dispărut din rugăciunea românească.

Eu mă strădui să o pun înapoi în formulele de rugăciune propuse de mine.

Dar le aștept și pe cele propuse de voi, cu sau fără rimă, în speranța că voi putea face din ele o carte. Să-mi trimiteți astfel de rugăciuni înseamnă să acceptați apariția lor în această eventuală carte. Aștept propunerile voastre la adresa email marius.drajan@outlook.com

Singura cerință e să se țină seama de caracteristicile rugăciunii originale, adică rugaciunea întreagă să poată fi spusă pe o singură respirație.

Versurile mele le aveți mai sus.

Pace și bucurie !


vezi mai multe poezii de: yanush


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.