2021-13 Rugăciune pentru România (Din volumul „Sonata lui Madoff”)

Autor:Marius Ianuș


Adăugat de: yanush

duminică, 31 iulie 2022

Fă, Doamne, să se-nalțe peste țară
un om ca lacrima de căprioară,
un om curat ca floarea cea din tei,
bărbat al unei singure femei,

mai credincios ca muzica din strană,
vibrând de dragoste ca o icoană,
purtând în el întreaga omenie,
întreaga jertfă din trecuta Românie…

Purtând în el trecutul de război,
uriașa luptă să rămânem noi,
uriașul chin ce blânda Românie
îl trase zornăind prin pușcărie,

purtând în el poeme fără preț,
scrise cu lacrimi de duioși poeți,
purtând în inimă, ca dar divin,
coroana lui Mihai și-al țării chin.

Fă, Doamne, să se-nalțe peste țară
un om prin care neamul să tresară,
un om prin care neamul să învie
pe drumul spre Eterna Românie.

Audio : https://youtu.be/6oDLTJxYis8

Apărut în volumul „Sonata lui Madoff și alte poeme incorecte politic”, 2021 : https://yanush.files.wordpress.com/2021/10/sm-net.pdf


vezi mai multe poezii de: yanush


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.