Sonetul XXV Let those who are in favor with their stars - William Shakespeare

Nu au decât cei preferați de stele
Să poarte ranguri, titluri, cu mândrie,
În timp ce eu, lipsit de toate cele,
Trăiesc discret o altă bucurie.
Mari favoriți de curte răspândesc
Petale-n jur, în soare strălucind,
Orgolii zac în ei și-n mod firesc
La doar o încruntare-i vezi murind.
Războinicul de faimă-acoperit,
După victorii-o mie de-a clacat,
Din cartea de onoare-i răzuit
Și tot ce-a întreprins complet uitat.
Sunt fericit iubind, și că-s iubit
De unde nici nu plec, nici nu-s gonit..


Traducerea: Adrian Vasiliu


Adăugat de: advas

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.