Acolo, în cuibul tău suspendat
între un gând de migrare
şi altul mai mare
de picaj înfundat
te regăsesc mereu cu aripa-ți frântă
în coji de cuvinte clocite
şi-atât de păzite
că păsări de-argint amuțesc şi nu cântă.
În ghearele-mi lungi, în ghiare de fiară
ți-aduc guguştiuci, lopătari şi egrete
în spasme de pui se zbate-un erete
când simte că-n ciocu-mi va fi să moară.
Dar n-are niciunul aripa de fier
s-o rup, s-o lipesc, să te-nalțe
lipi-voi de tine din puf de speranțe
un gând să te urce spre stele ce pier.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
O poezie bună, mie mi-a plăcut, dar într-un anume vers am remarcat o stagnare, un blocaj al ritmului...
”când simte că-n ciocu-mi va fi să moară”
Simt că ar merge mai bine ”ca să moară”.
Cascadele iau naştere atunci când apa curge dintr-o zonă cu roci dure, pe care nu le poate eroda, către o zonă cu roci moi, pe care le erodează şi formează trepte abrupte.
Citate şi Maxime:
Viaţa este o succesiune de momente. A îl trăi pe fiecare înseamnă a reuşi. Corita Kent
vezi mai multe poezii de: maresalmusca
Detalii poezie:
Distribuie pe: