Sunshine - poeziile altor autori
- Zei ai Purității de cristal - Sorin Cerin
Toate Visele noastre,
au fost dincolo de Timp,
Zei ai Purității de cristal,
din pălmile cărora,
- Într-un Ritual al Disperării - Sorin Cerin
Orizonturi răstignite,
pe Ochii de Vânt,
ai Plăcerilor descompuse,
ne urmăresc Cumpenele,
- Mocirla tot mai groasă a Întrupărilor - Sorin Cerin
Rezemați de mușchii umezi,
ai Lacrimilor de Plumb,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
ne pregătim pentru Fericire,
- Adânc în Ochii de Vânt - Sorin Cerin
Oare cine ne-a tras,
Perdelele de fum,
ale Conștiinței,
să ne poată privi,
- Dincolo de Cerurile oricărei Conștiințe - Sorin Cerin
Tot ce-a mai rămas din noi,
Iubire,
sunt niște Trepte părăginite,
ce își așteaptă nerăbdătoare,
- Deșertul nemărginit al Amneziilor - Sorin Cerin
Zidurile reci și insalubre,
pe care ni se sprijină,
Non-Sensurile Existenței,
au început să se surpe,
- La morga Gândurilor - Sorin Cerin
Cascade de Pasiuni,
se surpă în căderi libere,
peste târgurile înfometate,
după carnea Sentimentelor,
- Tăceri vinovate - Sorin Cerin
Tăceri vinovate,
ning peste Cețurile Amintirilor,
care orbesc,
până și Zilele fără adăpost,
- Ultimul și primul nostru vals - Sorin Cerin
Zâmbește-mi Iubire,
să știu că pot să te invit,
la Balul Mascat,
al propriei mele vieți,
- Ne otrăvește constant - Sorin Cerin
Ne-am întrupat,
în Castelele de Nisip,
ale Non-Sensurilor Existenței,
pe care ne-am clădit,

Distribuie aceste poezii: