Sunshine - poeziile altor autori
- Pe scena cărora - Sorin Cerin
Ne-am născut,
pe Lumea Zodiilor de ceară,
care ne topește Iubirea,
pe fruntea unui Timp,
- Ne rotim - Sorin Cerin
Ne rotim până amețim,
pe sferele stropilor unor Amintiri,
în care ne ghicesc Durerile,
Compromisurile,
- Blestemul Sângelui - Sorin Cerin
Să fi fost atât de singur Dumnezeu,
fără suferința noastră?,
încât a fost nevoit,
să ne clădească,
- Dacă Iubim - Sorin Cerin
Furtuni amăgitoare,
ne descântă Alienarea Absurdului,
de a fugi de noi înșine,
pe țărmurile roase de Timp,
- Încă de dinainte de a fi Absurdul și Deșertăciunea - Sorin Cerin
Nori de priviri,
Zburdă pe Cerul Viselor,
Florilor de Lacrimi,
dăruite Zilelor fără adăpost,
- Aclamau de zor Alienarea Singurătății - Sorin Cerin
Și-au aruncat Amintirile,
cu buchetele Florilor de Lacrimi,
peste mulțimile de Cuvinte,
ale Tristeților,
- Ne-a obligat Moartea să-l înțelegem - Sorin Cerin
Ne-am răstignit,
pe frunțile Furtunilor de Lacrimi,
din Inimile de Jar ale Cuvintelor,
crezând că Eternitățile de Clipe,
- Peste Inimile putrezite ale Cuvintelor - Sorin Cerin
Crengi pustii de Gânduri,
și-au scuturat frunzele ruginite,
de Amintiri,
peste Inimile putrezite,
- La margine de Speranțe - Sorin Cerin
Ce-am mai putea face,
decât să lăsăm,
și această Poartă sentimentală,
ruginită și părăsită,
- Prin Moarte - Sorin Cerin
Aripi zidite-n Absurd,
zboară încarnate,
în Pereții ruinați ai Deșertăciunii,
de pe Cerul Violet,

Distribuie aceste poezii: