A încremenit gheaţa Cuvântului în mine,
mergând printre tăcerile de sfârşit de lume,
ale privirii unui cer,
ce pare că şi-a sfâşiat orice înţeles,
al cămăşii orizontului pe care îl îmbrăcase,
undeva-cândva sfidător,
cu gândul la Eternitatea,
pe care o credea fără sfârşit,
neştiind că se poate sparge oricând,
în ochii grei,
de plumb,
al norilor alergaţi pe bolta unui suflet,
ce încă mai duce dorul stelelor,
pentru care a fost blestemat,
să nu le mai vadă niciodată,
strălucirea divină,
ce readuce trecutul Universului,
în prezentul deşertăciunii de azi,
unde tu nu mai exişti,
alături de mine.
Distribuie: