Privirea Destinului - Sorin Cerin

Stropi de Zile,
se preling pe sticla murdară,
de praful stelelor căzătoare,
din Privirea Destinului,
în respirația căruia,
am fost absorbiți,
cu tot cu Eternitatea Clipei,
unde ne credeam invulnerabili,
și alături de care,
am traversat întreg Universul,
Iubirii,
ca să ajungem,
fără să ne dăm seama,
și în acest colț de Disperare,
ornat cu Absurdul,
Morții,
în care ne-am născut,
la fel de Întâmplător,
precum ne-am întâlnit,
Despărțirea.

Adăugat de: Sunshine

vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.