Poezii despre Singurătate:

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele crește mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sunt atât de cuminți

Sub o creangă de măslin
Caut ochii dragei mele
Încercând să îmi alin
Ale mele doruri grele.

Doamne, ce suflete ai pus în noi
Când cerurile s-au deschis?
Lutul cel ars de vremuri şi nevoi
Ce a primit când l-ai atins?

cu o mie de cai
poți cumpăra o scară spre cer
dar liniștea cu glas de greier
nu o poți hașura

Se înalţă priviri din mâini bătucite
De munca strivită în colţuri de rai,
Glasuri ce se opresc în focuri mocnite
De-atâta durere mai strigă doar…Vai!

În gânduri se ascund tăceri;
Răscolitoare voci, caline!
Trezind din adâncimi dureri
Mă poartă azi sub caudine.

Mi-e dor de dorurile toate,
De primăvara din priviri,
Deşi am tâmplele brumate
Şi rătăcesc prin amintiri.

Sunt pisică, stau la bloc
Şi îmi place să mă joc!
Am şi pat, ba am şi pernă…
Sunt o pisică modernă!

Singur pe-al iubirii continent

Costel Zăgan, Universuri paralele

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.