Poezii despre Singurătate:

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost

Azi am coborât în mine...
Și sunt sigură...nu-mi vine
Să mai ies de-aici , afară,
Unde frigul mă doboară!

Tren întârziat
haltă în strai de brumar -
vântul pe peron

Lumea mă invadează celulă cu
celulă Mai întâi creierul şi singu
rătatea Apoi braţele şi speranţa
Inima ultima redută a condiţiei

Când e suficient de puternică Poezia
împrumută numele poetului Şi-atunci
când începe să scrie Lucrurile prind ră
dăcini pe pagina verde a zilei de mâine

În greul timpilor albaștri
Pe troițele din răspântii
Ninge cu frigul de pe aștri
Ori cu-nghețatele cuvinte.

Ce simple-mi par acum acestea toate,
taverna ațipește, resemnată,
ca o natură vie, nesemnată,
iar un mesean își sprijină în coate,

Cu pașii-mi căutam cărarea
Pe care urma să-ți găsesc
Așa cum caută și marea
Cu valul,țărmul românesc

(premiul - l - la concursul Prin colbul vremii, ediţia a doua-2015)


poate că teama pe care o invoc

Anul vechi s-a cam sfârșit,
Altul nou s-a pregătit!
Iarnă e și parcă nu-i,
Dar nu-i pasă nimănui!