Ploaia - Roberto Bolaño

Plouă și îmi spui că norii par să plângă.
Mai târziu îți acoperi gura și grăbești
pasul. Ca și cum norii aceștia dezgoliţi ar plânge?
Imposibil. Dar atunci, de unde toată furia aceasta,
aceastã disperare care ne va purta pe toți în Iad?
Natura ascunde unele dintre farmecele sale
în mister , fratele ei vitreg. La fel și acest amurg
pe care il consideri asemănător cu înserarea sfârșitului lumii,
mai curând decât crezi îți va părea însingurat ,
un amurg melancolic, un înserat de singurătate pierdută
în amintire, iar în oglindã, natura.. Ei bine,
o vei uita . Nici ploaia, nici plânsul, nici pașii tăi
care rãsunã în drumul pietrei stâncii nu mai contează.
Acum poți să plângi și să-ți lași chipul să se rãsfire
ca untdelemnul bărcilor parcate de-a lungul
Portului Maritim. Dar pe tine nu te poți pierde.

Traducere: Cornelia Calaidjoglu



Llueve y tú dices es como si las nubes
lloraran. Luego te cubres la boca y apresuras
el paso. ¿Como si esas nubes escuálidas lloraran?
Imposible. Pero entonces, ¿de dónde esa rabia,
esa desesperación que nos ha de llevar a todos al diablo?
La Naturaleza oculta algunos de sus procedimientos
en el Misterio, su hermanastro. Así esta tarde
que consideras similar a una tarde del fin del mundo
más pronto de lo que crees te parecerá tan sólo
una tarde melancólica, una tarde de soledad perdida
en la memoria: el espejo de la Naturaleza. O bien
la olvidarás. Ni la lluvia, ni el llanto, ni tus pasos
que resuenan en el camino del acantilado importan;
Ahora puedes llorar y dejar que tu imagen se diluya
en los parabrisas de los coches estacionados a lo largo
del Paseo Marítimo. Pero no puedes perderte.

Adăugat de: Calaidjoglu Cornelia

vezi mai multe poezii de: Roberto Bolaño