Avem atâţia morţi... - Radu Gyr

Avem atâtia morti, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.

Avem atâtia morti, atâtea oseminte . . .
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.

Atâţia morţi, atâtea dragi morminte,
ca o catepeteasmă, cresc în noi,
cum mucenicii slavei mai-nainte
prin gloanţe, prin furtună şi prin ploi.

Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte,
ca soarele ce arde pe obraz,
atâţia morţi, atâtea oseminte . . .
S-aprind în somn icoane de topaz.

Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacu-n ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile, noi ne-am atins de cer.

Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte.
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
ci tencuim cu albe oseminte,
din cărămida rănilor zidim.

Turnaţi în cremene şi jurăminte,
cu ochi de foc, aprinşi de-un sfânt mister,
privim cum zilnic alte noi morminte
se-nalţă pajuri albe către cer,
să puie ţării temelii de fier.
Avem atâţia morţi, atâtea dragi morminte.

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de: Radu Gyr








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cutremurătoare poezie,
ca de fiecare dată alegeţi cele mai frumoase opere
A.J.
miercuri, 20 iulie 2016