"Ce iaste omul?!" - Neagoe Basarab

"Minunat iaste Dumnezeu în faptele Sale, că cu mare cinste ne cinsti și ne déde minte slobodă și chibzuitoare, și firea omenească cea căzută o au înălțat mai pe deasupra îngerilor, cum ziș și mai sus, după cuvântul prorocului: „Ce iaste omul, că-ți aduseși aminte de dânsul, sau Fiiul omului, că-l cercetași?” Vezi câtă dragoste are Dumnezeu cătră oameni și ce făcu pentru dânșii? Făcu toate văzutele și nevăzutele și pentru dânsul să făcu om. Acéstea toate pentru dragostea noastră le făcu, și noi fiind pieriți pentru greșala noastră, El iar ne înnoi. Acéstea toate le socotéște prorocul și ni le arată zicând: „Ce iaste omul?” Cum ai zice, omul iaste o nimica, numai ce iaste slăbiciune și urgie și neputință. Iar mila lui Dumnezeu vezi câtă iaste de mare, că de lucrurile céle ce făcu pentru dânsul să miră prorocul și zice: „Ce iaste omul, de ai făcut atâtea măriri pentru dânsul?” Cunoaște dar că câte suntu văzute și nevăzute, toate sunt făcute pentru dânsul. Pentru dânsul fu făcută vrémea de la Adam pân’ la venirea lui Hristos, pentru dânsul fu făcut raiul, pentru dânsul împărățiia ceriului, pentru dânsul judecățile și caznele și minunile, bunătățile și legile; pentru dânsul fiiul lui Dumnezeu fu Om. Cine ar putea spune céle ce au făcut pentru dânsul și céle ce vor să fie! Acéstea toate le socotéște prorocul și zice: „Ce iaste omul de s-au învrédnicit a atâtea bunătăți, dar, și cinste?” Că de ar vrea cineva să știe adeverit și să cunoască câte au fost pentru dânsul și câte va să ia după acéstea, el s-ar umplea de frică și de mirare. Deci, ia aminte, să știi câtă grijă are Dumnezeu pentru oameni, că zice prorocul: „ Cu puținel oarece l-ai mai micșorat decât îngerii?” Aici zice prorocul și grăiaște această micșorare, pentru că cu puținel oarece au mai micșoratu Dumnezeu pre omu decât pre îngerii, pentru greșala și călcarea ce greși dentâi strămoșul nostru Adam în rai. Dar cu ce l-au micșorat puținel decât pre îngeri? Micșoratu-l-au cu moartea. „Cu slavă și cu cinste l-ai cununat”. Slava o socotéște prorocul măriia céia ce o au luat întâi, iar cinstea ce o au luat Dumnezeu, iar care va să o ia după a doao venire a lui Hristos. Că dintâi i-au zis Dumnezeu: „Toate fierile pământului și pasările ceriului și peștii mării să să înfricoșeze și să să teamă de voi, și voi să le stăpâniți”. Apoi iar au zis: „Să călcați șarpele și scorpiia”.

Însă acum să lăsăm céle vechi și de dă multu și să căutăm spre céste de acum, că slava și cinstea cea mare din légea cea noao iaste, când ai cap pre Hristos, cându din trupu lui te priceștuești, cându ești frate lui și moștnean și întocma cu dânsul, cându ai cinste mai mare decât Moisi, cum zice fericitul Pavel, nu ca cum își acoperea Moisi fața obrazului, că cel înălțat nu să înalță de această slavă în slava înălțătoare; pentru această slavă spune prorocul mai nainte de vréme. Dar ce iaste mai slăvit decât aceasta, cându suntem soții cu îngerii și ne-am făcut fiii lui Dumnezeu, și încă nici pre unul al său iubit fiiu ce au avut nu l-au cruțat, ci l-au trimis și l-au dat pentru noi. Dar ce slavă poate fi mai mare decât aceasta, când făcu Dumnezeu acéstea toate pentru călcarea și păcatul cel dentâi! Că Adam nar fi făcut nici bine, nici rău. Dar cum ar fi putut face bine sau rău, nefiind el? Că cum să zidi, îndată dobândi atâta cinste! Iată că și noi, câte răutăți facem, iar Dumnezeu tot ne învrédnicéște cu cinste mare și nespusă. Socotéște de vezi, că zice Hristos: „De acum nu vă voi mai zice slugi, că sunteți frații și priiatenii miei”. Și încă nu numai atâtea, ce și îngerii ne slujăscu pentru mântuirea sufletelor noastre și nu suntem moșténi numai pre pământu, ci suntem părtași și bunătăților lui Hristos celor cerești. Acéstea toate le cugetă prorocul și zice că „l-ai încununat cu slavă și cu cinste și l-ai pus mai mare peste faptele mâinilor tale, și toate ai supus suptu picioaréle lui. Oile și boii, încă și hierăle câmpilor și păsările cerești și peștii carii trec marea și cărările mării. Doamne, Domnul nostru, cât iaste de minunat numele tău, preste tot pământul!” Iată, măcar deși grăiaște de făpturi, iar de îngeri nu pomenéște, ce spune numai de céle ce suntu pricepătoare, iară în socoteală suntu groase și nedomirite.
Întrebare: Dar ce va să să înțeleagă aceasta? Răspunsul: Aceasta iaste biruința pământească, care fu dată lui din-ceput și iaste un lucru de minune, căci că omul mai nainte, pân’ ce nu greșește, el fu dăruit cu atâta cinste, iar deaca greși, iată că nu-l urgisi Dumnezeu, nice-l lipsi de cinstea care i-o dédese mai nainte. Ce zice: „cu puținel oarecare l-ai mai micșorat decât îngerii”, cum s-ar zice, după ce greși, judecă-l și-l osândi cu moartea. Ci însă, măcar de-l și osândi cu moartea, iar cinstea care i-o dedése întâiu, nu i-o luo.
Aici arată dragostea cea nespusă, care o are Dumnezeu cătră neamul omenescu. Că omul, deși cunoscu el însuși păcatul și vina sa, iar Dumnezeu tot îl lăsă să fie încorunat cu cinstea și cu slava cea dintâi, și mărirea lui nu o strică; iar de-i si luo ceva puținel de suptu putérea lui, și aceasta pentru folosul lui fu: că, mai nainte de greșală, și fierăle céle zvăpăiate și cumplite le stăpânea omul, iar după greșală puținel de această biruință-l opri. Însă și acum tot biruiaște și stăpânéște și pre acélea, ce cu meșteșug și cu frică și cu pază mare, că nici i-au luat toată biruința, nici i-au lăsat-o toată, ci câte i-au fostu de treabă și de slujbă i le-au lăsat, iar câte suntu fiară sălbatece i le-au luat, ca pentru aceasta să-și aducă aminte și să cugete tot omul, pentru păcatul strămoșului Adam, și să cunoască, că pentru acela nu să pleacă noao toate fierile, și iaste și aceasta de mare folos. Dar leul, măcar de s-ar și pleca noao, de ce tréabă ne-ar fi noao, sau pardosul, măcar de ar fi și blându? Așijderea și alte hieri sălbateci și spurcate, fără numai o trufă și o mărire deșartă. Pentr-acéia lăsă Dumnezeu să fie acéstea seméțe și neplecate, iară céle ce ne sunt dă treabă, iale să fac plecate și blânde, și le supuse suptu mâinile noastre: boii, ca să arăm cu dânșii, oile, ca să îmbrăcăm goliciunea trupurilor noastre, iar alte dobitoace le lasă ca să poarte ce ne va trebui și să ne hrănim cu dânsele. Așijderea au făcut și pasărire ceriului, așijderea au făcut și peștii, să ne fie de mâncare. Că cumu-și gonéște cinevași feciorii săi din moșiile sale, pentru neascultarea lui, iar nu-l opréște din toate, ci totu-i lasă ceva puținel, ca să-l smerească, așa și Dumnezeu, ce însă nu într-acesta chip. Că omul, când își gonéște feciorul, el îl opréște de céle mai multe și-i dă puținea parte; iar Dumnezeu numai ci-i opri oarece cât de puținel, iar mai mult îi déde. Ci și aceasta iaste tocmeala lui Dumnezeu, iar fu pentru folosul omului. Că dintâi toate avu omul supuse supt mâna lui. Deacii el să semeți. Pentru acéia să schimbară, ca să aibă și el grijă de céle ce-i vor trebui și-i vor fi de hrană în viața lui. Și nu lăsă să nu-i fie toate cu osteneală, nici iar cu odihnă, ci unele ce-i suntu de treabă suntu făr’ de osteneală, iar alte care-i suntu mai de mare treabă lăsă să le cérce mai cu mare osteneală și cu multă nevoință. Ia aminte, de vezi, cum peștii carii umblă în fundul mării și pasările carele zboară în slava ceriului, toate cu meșteșug le-au supus Dumnezeu ție, omule, și ți le-au dat.
Întrebare: Dar, căci nu zice de toate céle văzute și nevăzute, și de sădiri și de sămănături, și de pomi și de altele?
Răspunsul: Cât au zis de puținel, iar toate le semnează, și au lăsat celor ce le iaste voia să le știe, să le spuie. Iată, iar vine cuvântul să să sfârșască la sfârșitul cel mai dântâi, unde zice: „Doamne, Domnul nostru, cât e de minunat numele tău peste tot pământul!” Acéste cuvinte pui și la început și la sfârșit, deci și noi pururea să ne aflăm zicând așa: „Doamne, Domnul nostru, câtu e de minunat numele tău preste tot pământul!“ Și să ne mirăm de mila și de dragostea lui, care o are cătră oameni, și de înțelepciunea lui și de gândul cel bun ce-l are spre noi."

©Neagoe Basarab