Trubadur al pădurilor de stejar
până la malul lacului,
cu lebede negre și păsări cu pene de aur.
În liniștea mea apari
ca fântâni mărmurite,
de piatră trandafir.
Pajiști dese și luxuriante
cu valuri verzi de iarbă
și iazuri tăcute;
Sari parcă din vânturi
ca un călăreț fără cal,
cu fața strânsă-n întuneric și ochi negri strălucind himeric cu vina ce-o poartă ca o chiriașă a pământului sub pleoapele puhave.
Printre zgomotul stejarilor
cântă privighetori și turme de frunze
moștenite de la versanții înțelepți se
țin veșted de mână.
Îți aud glasul în capela vechii furtuni
printre crengile legănate cu tălpile
de-un vârtej uriaș.
Și șoapte se aud de râu păzitor.
Un geniu își caută cuvintele
printre sălbăticii aurite,
în cântul berzelor din tufișuri de dafin.
Scrie pe nori despre iubiri vinovate ce-și
leagănă osânda pe secunde de soartă.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: