Pe aripa ploii-- Bogata și Ardealul - i.balan

Pe aripa ploii-Bogata șiArdealul
II.

Mi-aduc aminte cum alți băieți mai mari din sat cântau cu trâmbițele, așa frumos se legănau sunetele lor muzicale că-ți era mai mare dragul să le aculți .
Mi se pare că pe la Sângeorz , băieții mai mari din sat mergeau cu o zi înainte prin păduri pe unde creșteau cireși sălbatici și aluni și îți făceu coifuri , tureci, și trâmbițe , iar a doua zi , își puneau coifurile pe cap și turecii la picioare unii din ei , făceau moșuțu , un băiat îmbrăcat cu crengi și frunze verzi , de nu se vedeau hainele de loc părând că era doar în frunze îmbrăcat , iar unii cântau din trâmbițe dînd de știre prin cântecul trâmbițelor că se apropie . unii din băieți care nu erau echipați mergeau cu coșuri iar oamneii le dădeau ouă pe care le puneau astfel în coșuri și mergeau mai departe pe la alte case , unde deja fuseseră cei îmbrăcați cu coifuri și tureci , ce aveau o înfățișare șodă , parcă puțin de speriat .
Și cântecul trâmbițelor învăluia satul într-o melodie gingașă , iar cei îmbrăcați cu coifuri și tureci și înarmași cu bote invadau curțile oamenilor ca să capete oauă , ba se repezeu înspre femei , dar unele mai curajoase scoteau repede apă din fântână și arucau peste grupul de tineri ce era cu moșuțu , dar în special peste cei mascați cu coifuri .
Era așa de frumos în melodia aceea a trâmbițelor , să vezi toate aceste lucruri reale sub ochii tăi , să vezi moșuțu și în jurul lui frunzărind băieții mascați cu botele,adesea repezindu-se spre femei , dar nu de puține ori ferindu-se care pe unde, ca să nu fie udați de apa aruncată de alte femei .
Pe când eram băiat la mama acasă , am învățat și eu să cosesc iarba , chiar și coasa să o bat , dar eu niciodată n-am fost un cosaș iscusit ca Ștefan , fratele meu, ori ca tata .
Îmi amintesc cum odată eram la coasă pe Lorniț și cum coasa îmi intra cu vârful în pământ de multe ori , și când trebuia să o acot afară era așa de greu , că mă chinuia amar .
Odată, eram pe Dealul Blaghii , mai înspre vârful dealului și înspre sat, la coasă cu tata și cu Ștefan și șuierau coasele în iarba care cădea la pământ, de mai mare dragul . Și se vedea de acolo de sus tot Fundu Târgului cu pădurea și Lazurile departe mai în dreapta, spre culmea dealului era pădurea înspre Peșteș.
Mi-aduc aminte când eram copil mic , poate de vreo șase ani , am mers cu tata în Peșteș , trecând prin Lazuri , căci pe acolo era cărarea ce mergea la Peșteș, am mers deci la o croitoreasă , o fostă vecină , fată de-a lui badea Vasile și soră cu bădiucu Gustin , ca să-mi croiască și să-mi coasă un costum de pănură, deci cioareci și friș , și astfel am fost îmbrăcat extra, putea să fie frigul cât de mare căci pe mine nu mă mai afecta deloc .
Pe vremea aceea erau ierni aspre pe la noi , omătul era cam de un jumate de metru dacă nu greșesc , și era un frig de să-l tai cu privirea și cuțitul , de să crape și pietrele, de frigul ce se răspândise peste tot în Bogata și cred că în tot Ardealul ;trebuia făcut focul în casă cu lemnele aduse peste vară acasă .
Așa într-o iarnă tata era păcurar la turma de oi a colectivului și într-o zi m-a luat cu dânsul de ne-am dus la turmă , care era în saivan la poalele Lornițului , dar era o iarnă cum în ultima parte a vieții mele , n-am mai întâlnit nicodată , cu geruri așa de mari și aspre .
Era un frig de să-ți tai și privirea din ochi , și suflul și mersul ,scârțâia omătul sub picoarele noastre de se auzea până departe .
Am ajuns în cele din urmă , trecând prin Pustă la saivanul cu turma de oi care era la poalele Lornițului, aproape de casa fostei mele colege de clasă Elisabeta Rus , însă noi n-am mers la oi, ci am intrat într-o căbănuță unde stătea tata când se afla la turmă . Îmi amintesc cum ardea focul în fiteul acela mic de plita de pe el era aproape roșie de căldură , căci lemne erau din belțug , doar colectivul era stăpân peste toate pământurile și pădurile satului .
Era o căldură în căbănuța aceea , că imediat ne-am încălzit ambii , apoi tata nu mai știu ce a făcut , a mers în săivan să vadă oile , nu mai rețin .
Îmi aduc aminte cum stătea zăpada într-o iarnă pe vârful Lornițului , căci înainte fusese un viscol puternic ce suflase dinspre Bogata de sus cu putere , era poate de peste doi metri un prag uriaș de omăt strâns acolo și se vedea din sat de departe ca o vedere năștrușnică.
Bătea vântul cu așa putere și urletul vântului printre crengile pomilor suna parcă a pustiu de îți înfiora ființa când auzei urletul acela sălbatic , chiar și din casă , cu așa putere sufla vântul și urla pe afară .
Dimineața , când ne trezeam , tata demult aprinsese focul în fiteu , și era călduț în casă dar pe ferestre erau flori de gheață .
La ușa poieții , tata punea jupi de vejii ca să nu intre frigul în poiată la diboliță (bivoliță) , să poată da lapte ca să ne îmbunătățească mâncarea care uneori era făcută cu lapte .
Uneori, la noi veneau vecinii în povești, căci părinții mei au căutat să trăiască în pace și înțelegere cu toți oamenii din sat, mai ales că îl iubeau pe Hristos Domnul Vieții și ne-au învățat și pe noi copiii să trăim o viață curată și să ne purtăm frumos cu toți oamenii , în special prin exemplu pe care ni l-au dat .
Badea Vasile vecinul nostru venea adesea în povești pe la noi , lelea Valerie de la biserică , lelea Anică din cooperativă și fiecare se întrecea în povești de tot felul . Ba uneori, eu mergeam pe la lelea Valerie de la biserică și ascultam știrile la radio, căci dânsa avea un aparat mare, dacă nu greșesc, Delta , care prindea Europa liberă, și în vremea aceea americanii bombardau Vietnamul de nord fiind în război cu ei , auzeam la știri de Da Nang , de Saigon, ș.m.d.
Uneori pe la noi venea și badea David din Poeini , și dicutau anumite lucruri care-i interesau .
Dânsul odată ne-a povestit cum pe o vreme de ploaie se uita la norii care coborâseră mult spre pământ, și se purtau într-un chip ciudat .
Am avut o copilărie plină de viață căci am străbătut toate hotarele Bogății de Jos , de la Fântânele , unde erau alte grajduri de-ale cloectivului, și din Lupoaia până la Ogrădeasa și Zgleamăn , iar înspre sat Halauăle ,pe toate le-am străbătut în copilăria mea , ba am fost chiar și în Goroni în Bogata de sus cu tata la oile colectivului .
Acolo , vara târziu înspre toamnă , tata mi-a dat să mănânc lapte de oaie cu mălai duminicat , dar era așa de bun cum n-am mai mâncat nicodată în viață .
Era acolo și badea Vaslie din straje . tata bătrân a lu” colegă-mea Anuța , și dânsul povestea că trenurile de călători când mergea cu viteză , roțile scârțâiau și făceau : u re se se , u re se se ș.m.d.
Un alt om din Curtuiuș zicea că mărfarele încărcate cu marfă făceau: te duc , te duc , te duc .
Și petreceam destul de frumos viața acolo departe pe hotarele Bogății de Sus , seara după ce oile erau mulse și era mai mult timp liber .
Nu pot să uit mărul de vară pe care-l aveau părinții lu Vaslica din coperativă cu care m-am împăcat bine și frumos , cum mâncam și eu din merele acelea așa de mari de vară și atât de roșii și frumoase dar mai ales atât de bune , că nici azi nu le-am uitat.
Mărul era aproape de casa lu” badea Deneș a lu” lelea Catalină , nu mai știu dacă mai este și astăzi ori e tăiat demult .
Și ne jucam cu mulți copii de seama noastră pe drum ori pe la Părău , cu Deneș de la biserică, cu Ionuc fratele lui, Vaslica și Deneș din cooperativă , cu Vaslica li” Condor .
Vara se coceau merele de vară și corcodușele . Dar cele mai bune poame de vară pe care le-am mâncat eu ,sunt perele de vară de la lelea Valerie de la biserică; avea un păr mare lângă fântână, cu pere de vară care erau așa de bune și plăcute la gust , de-ți înviorau toată ființa cu ginășia gustului și aromei lor.
Lelea Valerie , fusese o femeie bogată din sat , înainte de colectiv avusese multă pâmânturi , chiar și în Deal unde avusese o vie mare ce făce struguri așa buni , i-am gustat și eu pe vremea cloectivului , căci mai era via acolo .
Bogata de Jos , satul acesta scump din inima Ardealului , luat pe aripile vântului de la Lupoaia până la Ogrădeasa , de După Deal și până-n Cărbunar , e ca o floare de Ardelean înflorită în toamna târzie cu mireasma aceea scumpă ce-ți ascute și-ți înflorește toate simțurile cu mireasma aceea ascuțită în toamna rece
Bogata de Jos , aripi de ploaie și murmur de vânt, ochii din umbră a Stuptinei aruncați peste sat de la Dâmburi până-n Lupoaia .
27 -11-2017 cluj