Sonetul XL - Pablo Neruda

Traducere de Octavian Cocoş

Era verde tăcerea, iar lumina udată,
iunie tremura ca un fluture-n soare;
pe tărâm austral, dintre pietre, din mare,
ai ieşit tu, Matilde, în amiaza-nfocată.

Duceai flori minunate, mici şi feruginoase,
alge smulse de vânt şi pe urmă uitate,
încă albe de sarea ce le roade pe toate,
spice gri de nisip mâna ta ridicase.

Iubesc pielea de piatră şi virtuţile tale,
cele unghii pe degete stând ca un soare,
gura ta care varsă tot mereu bucurie,

însă eu am o casă lâng-abisuri mortale
şi aş vrea să îmi dai doar tăcerea ce doare
şi acel foişor de pe plaja pustie.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.