Omenia lui Eminescu - Leon Gheorghe Nicoleanu

Iarnă grea ca în 1888, cam arare s-a văzut. Troienele
de cu vreme au pus pe gînduri pe aceia cari n-aveau lemne sau
paltoane.
Era un frig umed, cam pe la începutul lui octombrie.
Într-o seară, alergam spre casă, pe bulevardul Elisaveta, în
Bucureşti, neprivind nici în dreapta, nici în stînga, de teamă ca
nu cumva să mă oprească un prieten cu palton în drum.
Mi-era frig de tot, într-o haină foarte compromisă de vară.
Deodată un om înalt, spătos, mi se pune în cale:
- Niculene, stai!
Mă uit bine: Eminescu.
- Ce faci, coane Mihalache?
- Mă duc să beau bere la Gheorghe.
- Ai dat de capital?
- Am doi franci. Fixule, mîncăm un crenvuşt?
Apoi privi mai bine la mine.
- Dar de ce tremuri aşa? O să răceşti. Copil mai eşti
să-ţi laşi paltonul acasă!
- N-am avut ce lăsa, căci n-am palton. Şi apoi, meştere,
e drept că n-a venit vremea. Dumnezeu şi-a pierdut
contabilitatea.
- Păcat că nu eşti acolo, că ai încurca-o şi mai rău.
- Brrr! Tremuram al dracului.
- Hai la o bere!
Intrăm. Acolo Eminescu mă face mai întîi să-i admir
paltonul. O culoare cafenie spălăcită; îi venea pînă la picioare
şi larg de-ar mai fi încăput unul comod într-însul.
- N-ai parale ca să-ţi cumperi un palton, văd eu, Fixule,
sau le cheltuieşti pe drumul negustorului de haine... Ia ascultă,
fă ca mine. Vezi ce palton bun?
- Nu prea prea!
- Ba e bun, că-mi ţine cald. L-am luat pe 13 franci de la
hala vechiturilor. Te duc şi pe tine să-ţi iei. Să vii mîne cu
parale...
Cei doi franci ai lui Eminescu şi vreo 70 de bani ai mei
plătiseră cheful de bere şi de crenvurşti cu hrean.
Cînd să ieşim, Eminescu, văzîndu-mă tremurînd ca
varga:
- Unde stai Niculene?
- Departe, în Tirchileşti, cu Magion.
- O să îngheţi pînă acolo.
- Nu! Merg repede.
- Nu se poate. Nu vezi cum plouă de subţire şi de rece?
Te duc eu pînă acasă. Te învelesc cu prisosul paltonului meu!
- Lasă-mă, cucoane Mihalache. Cum o să mergi pînă la
dracu cu mine?
Eminescu suferea de picioare în vremea aceea, aşa că
mergea foarte greu.
Vrînd-nevrînd, m-a învelit în paltonul de 13 lei şi m-a
dus, încet- încet, pînă acasă, cu toate protestările mele.
Despărţindu-ne, îmi zise:
- Am dat 13 lei pe palton. Ne-a învelit pe amîndoi. Prin
urmare mă costă numai 6 lei şi jumătate!

Leon Gheorghe Nicoleanu 1906