Strămoşii... - Octavian Goga

..."Nu suntem la acelaşi nivel... La
1759, adecă pe vremea când strămoşii
autorului de la Ţara noastră nu se
coborâse încă din maimuţă, egumenul
Laskaris scria că filiaţiunea familiilor
Dukas, Vrana şi Laskaris"...

Duiliu Zamfirescu în Convorbiri literare


Nu mor strămoşii niciodată,
Războiul lor în noi şi-l poartă,
Căci li-e ţărâna spulberată,
Dar nu li-e duşmănia moartă.
Străveche, ura lor se-mparte
Din moş în moş, din tată-n tată,
Şi azi, de dincolo de moarte,
Ei ne mai cer o judecată.

Cum ne privim acum în faţă,
Potrivnici însetaţi de luptă,
Neiscusinţa noastră-nvaţă
Din ura lor neîntreruptă.
Noi suntem flacăra pribeagă
Din nemblânzita lor văpaie,
Cu moştenirea noastră-ntreagă
Venim pe câmpul de bătaie.

Cu mine vin, roiesc întruna
Cei fără neam şi fără număr,
Ce-au sprijinit întotdeauna
Eternitatea pe-al lor umăr.
Vin cei de-o lege cu pământul,
Copiii soarelui de vară,
Eu, solul lor, le port cuvântul,
Şi-n suflet, sfânta lor povară.

Vin rânduri, cete se-nfiripă
Din vechea veacurilor lavă,
Din ceas în ceas, din clipă-n clipă,
Tot creşte oastea mea grozavă.
Le văd în orice parte roiul,
Îşi cer dreptatea lor târzie,
Şi fiecare-şi vrea ciocoiul
În judecată să şi-l ţie.

Ei tot mai mulţi răsar din groapă,
Răsar, şi-n mintea mea s-alungă,
Vin bieţi ţărani munciţi de sapă,
Şi vin haiduci cu flinta lungă.
Sosesc cu dorurile toate,
Sărmanii nu mai pot s-adaste:
"Venit-am, măre, strănepoate,
Să ne primeşti la tine-n oaste!"

Le zic supus: "Veniţi de-acuma,
Străbuni din lunga vremii cale,
Şi daţi-mi cântecul şi gluma
Şi nesfârşita voastră jale.
Veniţi, căci glasul vostru-nvie
Un nou zorit de dimineaţă,
Voi ce-aţi murit o veşnicie
Sunteţi flămânzi azi de viaţă!"

Ei vin cu suflete-nnoptate,
De-aceea sfarmă lanţuri grele,
De-aceea urlă şi se zbate
Durerea-n cântecele mele
Doar din al veacurilor caier
Mi-am împletit eu biciul urii,
Nestinsul vremurilor vaier
Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!...

De luptă-s gata deci... Prin mine
Un iad întreg cere răsplată.
Mi-e sete-acum... Te-aştept, vecine,
Şi ochii mei păgâni te cată!
Îţi vreau sclipirea de oţele,
Şi vreau oştirea ta măiastră,
Întregul cer cu ochi de stele
Să lumineze lupta noastră.

*

Te-aştept... Te-aştept... Dar n-aud bucium,
Nici zumzet ascuţit de zale,
Mă-ndoaie patima, mă zbucium:
Arată-mi rândurile tale!...
Şi cum te chem, ş-un colţ de ţară
Mi te-au cătat zadarnic solii,
Te-apropii tu de subsuoară
C-un slab egumen ros de molii...

Vă văd... Mi-e milă peste fire
De bietul grec cu haina ruptă:
Ai spart o criptă-n mănăstire
Ca să-ţi câştigi un soţ de luptă...
Vă văd, şi oastea mea pe-acasă
Mi-o-ndemn încet să se strecoare:
Vai — toată ura mea mă lasă,
Căci sărăcia ta mă doare...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Octavian Goga