Funeralii în munţ - Norman MacCaig

Funeralii în munţi - Norman MacCaig




Peste casa celui mort, peste ţinutul lui,
aerul îngheţat era un psalm zdrenţuit
în care eu credeam, pentru că era păgân
aşa cum fusese şi el.

Vocea predicatorului
împrăştia în aer, poluându-l, false credinţe.
Sunetul acelei voci pioase se stingea în depărtare
deasupra mării plictisite şi, totodată, frumoase.

Marea era plictisitoare, cum de altfel e şi tristeţea,
dar era minunată, aşa cum tristeţea nu este.
Dincolo de urâciunea întunecată-a durerii am zărit acea frumuseţe
pe care el o văzuse întotdeauna.

Iar asta a umbrit tristeţea… poate oare cel mort
Ajuta cu ceva? Eu cred ca da, pentru că, după un an,
vocea aceea pioasă nu se mai aude,
iar ţinutul păgân devine sacru într-un fel nou.



Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.