Nicolae nistor - creaţii proprii

nicolae nistor
Nicolae Nistor (n. 24 martie 1958, Mihăeşti, Vâlcea, actualmente fiind domiciliat în Râmnicu Vâlcea): După anul 1989 a editat şi a colaborat cu săptămânalul “7 zile”şi cotitdianul „Actualitatea vâlceană”. A participat constant la emisiuni TV şi Radio, locale și naționale.Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile naționale și internaționale. Este unul dintre fondatorii Societăţii Culturale „Anton Pann” (membru în Consiliul Director), al Cenaclului Poetic Schenk și al Cercului Literar de la Cluj. A primit Premiul de Excelență eCreator și a fost laureat pentru poezie cu Mențiune Specială la Festivalul eCreator (ediția a II-a). De asemenea, Nicolae Nistor este laureat al Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci” (locul VI, mențiune și diplomă de onoare semnate de Florian Copcea). Diplomă di merito la Concorso di poesia “IL PARNASO-PREMIO ANGELO DI VECCHIA” IV EDIZIONE 2018/2019 Nicolae Nistor a publicat și a fost consemnat în numeroase reviste literare dintre care menționăm: Poezia, Convorbiri Literare, Plumb, Argeș, Rotonda Valahă, Algoritm Literar, Vatra Veche, Revista Nouă, Urmuz, Luceafărul, Cafeneaua Literară, Cenaclul de la Păltiniș, eCreator, Noul Literator, Creneluri Sighișorene, Cervantes, Glasul Iubirii, Ante Portas, Sintagme literare, Oltart, Arte, Destine literare, Arena literară, Singur, Top Litera, Cultura Vâlceană, Spații Culturale, Povestea Vorbii, Impact, Helis, Observatorul, Nordul Literar, Meridianul Cultural Românesc ș.a.

Cronici: în revistele Argeș, Luceafărul, Vatra Veche, Sintagme Literare ș.a. Dintre referințele critice, comentate public, le menționăm pe cele semnate de: Mihai Antonescu, Doru Dăncuș, Cornel Udrea, Florian Copcea, Ilorian Păunoiu, Nicolae Dragoș, Ștefan Cazimir, Nicolae Sava, Marian Ilea, Mihai, Traiasta, Ionel Bota, Daniel Marian, Daniel Luca, Ioan Romeo Roșiianu, Dumitru Sârghie, Dan Salapa, Milian Oros, Serghie Bucur, Ana Podaru, Mihaela Rădulescu, George Voica, Raluca Faraon, Petre Cichirdan etc.

Prezent în antologiile:

Scrisul de azi, Așii Cuvântului (50+5poeți), Antologiile Societății Culturale „Anton Pann”, Antologia – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk (2018), Antologia de poezie “Cercul Poeților” (vol. 2) și (vol.3), Vise târzii, Limba noastră Eminească, Antologia Poetică Vâlceană, Ochi de lumină, Dicționarul de reliefuri literare (selecție făcută de Marian Moga), Poeți în Arenă,Almanah Sintagme Literare 2019 ș.a.

Volume publicate:

Scrisori către Eva (volum premiat de editura Singur, de Societatea Culturală „Anton Pann” şi de Radio Unirea din Diaspora românească, editura Singur, Târgoviște, 2014)
Îngerul timpului (editura Singur, Târgoviște, 2015) propusă unui sondaj făcut de Bookaholic, pentru Cea mai bună carte românească din 2015. Baleiajul vieții sau impedanța spamei (editura Singur, Târgoviște, 2016)Iubire cu gust de marsala (editura Singur, Târgoviște, 2016,
Elefantul din vitrina de cristal (editura eCreator, Baia Mare, 2018)
Biografia și cărțile autorului pot fi citite pe portalul ISSUU.
Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile de carte din țară și din străinătate!

Copyright © 2018 Nicolae Nistor
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.





- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • COLȚ DE LUME

    Colț de lume

    Deseori, eu mă întorc unde ne-am cunoscut:
    Pe malul apei unde încolţise un stârc tăcut,

  • DANSUL ÎN DOI

    DANSUL ÎN DOI
    Nicolae Nistor
    Ce bucurie a vieţii să dansezi în ploaie,
    fără să doară, să plângi, să râzi în voie,

  • LOCUL UNDE SPAIMELE TE FAC PUTERNIC

    LOCUL UNDE SPAIMELE TE FAC PUTERNIC


    Când te naști între sat și oraș,

  • poem netermiat

    și eu am lacrimi ca și tine
    ascunse în perna nopți
    și eu am vrut și am avut
    călătorii ascunse

  • Speranțe

    Eu sunt o clipă în viața ta,o adiere care pleacă,
    tu mă aștepţi, golind copacii,de lacrimi care colorează,
    și viața asta colb de triste rătăciri, în urbea asta părăsită.
    Îţi amintești de mine,în ceştile sparte, necitite niciodată,

  • Caleașca din noapte

    este prea frig în astă toamnă prea plâng cuvintele în cer
    care te caută pe tine în pâlpâiri de stele care pier
    orașul acesta ce nu doarme de multă ploaie care doare
    luminile ce duc însingurarea să lase urme pe trotuare