Părinților - Nicolae Labiş

2 decembrie 1953

Îmi pare rău că n-am văzut Anul Nou. Nu-i nimic, Îmi place să cred că l-am văzut cu ochii Dorinei. Ea are să crească mare, are să fie fată deșteaptă. Lăsați cale largă sensibilității spre ea. Ăsta-i cel mai mare lucru acum. De exemplu, să-i interziceți să se joace cu pisica. Dar să vă bucurați dacă ea se joacă în ascuns. Să-i interziceți să-l pupe pe cuțunache în bot, dar să vă bucurați dacă ea netemându-se de grozăvia limbricilor, o să-l pupe, totuși. Sufletul ei sumbru să fie fin, să-l miște și o frunză care se clatină, și o dantelare a florilor de gheață, și un fulg prins din zbor pe limbă. Dar să se învețe și să dea cu lemnul în câine când acesta fură oul, chiar dacă după aceea i-i milă ( și trebuie să-i fie milă). Să-i fie milă chiar de paingul scârbos, dar să-l curețe cu matura (și mie mi-i milă profundă de ticăloșii de pe aici pe care-i nimicesc cu câte o vorbă). Trebuie să învețe să fie copil tare, mai târziu să fie om tare. Când am să vin la vară, am s-o dau cu covata pe baltă din nou. Trebuie să știe să prindă de mică un fior în inimă. Eu am primit fioruri de altă natură. E bine să se creadă neînțeleasă în jocurile și imboldurile ei copilărești. Astfel va avea un stimulent: dorința de a se face înțeleasă...

vezi mai multe texte de: Nicolae Labiş