- Acasă
- Muzica sufletului
I-am privit fără să gândesc prea mult.
Erau de nedespărțit. Se țineau de mână, se sorbeau din priviri. Îi știam din școala generală și, ulterior, din liceu. Ani de zile i-am văzut cum se duceau la școală, apoi la liceu și mai târziu, la facultate. Erau frumoși și tineri și se iubeau nebunește. De undeva din umbră, îi admiram, dar îi și invidiam. Nu aveau ochi decât unul pentru altul. Cel puțin 8 ani, dacă nu cumva și mai mult. Deja făceau parte din decorul cartierului. De multe ori, aproape că ocoleam drumurile, doar ca să-i văd pe ei doi împreună, pe străzile din apropiere. Ce frumoși erau!
Apoi, dintr-o dată, ceva s-a întâmplat. Nu i-am mai văzut împreună. Drumurile lor s-au separat.
Am crezut că e ceva temporar. De fapt, eram sigură că e ceva temporar. Numai că n-a fost așa. A fost ceva iremediabil, pentru totdeauna. Niciodată nu i-am mai văzut împreună. Ba mai mult, el a cunoscut o altă fată și în nici 2 luni, deja se căsătorea cu noua fată. Cred că era undeva prin anul 3 de facultate. Ulterior a și plecat din oraș. Am aflat mai târziu că deja făcuse 2 copii cu acea fată, devenită nevasta lui peste noapte.
S-au certat dintr-o prostie, spuneau cunoscuții. Ea voia să meargă la mare într-un week-end, el voia să plece la munte cu prietenii. De aici, ruptura. Noua prietenă, viitoarea soție, era o prietenă comună din gașca cu care el a vrut atunci să plece la munte.
De când apăruse această amică?
Nu asta m-a mirat cel mai mult. M-a mirat că totul s-a petrecut fulgerător. Viața lor a luat o întorsătură neașteptată și definitivă.
Fata a rămas singură și s-a căsătorit mult mai târziu cu un tip pe care nici nu cred că-l iubea. Atâta doar, că nu voia să rămână singură.
*
În cartierul nostru aveam mulți prieteni.
Doi colegi de bancă care erau prieteni încă din copilărie. Erau ca frații. Au mers la același liceu, au făcut aceeași facultate și s-au angajat la aceeași multinațională. Erai băieți de 10, au mers la olimpiade, au avut rezultate strălucite și unul și altul.
Apoi, într-o zi, unul dintre ei a promovat mai repede la locul de muncă, celălalt s-a plafonat.
A intervenit invidia, ura, frustrările. Cel rămas în urmă l-a acuzat pe celălalt că l-a săpat la șef, că se punea bine cu conducerea, în detrimentul celui de-al doilea. Lucrurile au degenerat, s-au certat și nu s-au mai împăcat niciodată. Cel frustrat și-a dat demisia, și-a schimbat jobul, s-a căsătorit la viteză și a plecat să lucreze undeva într-o cantină, făcând cu totul și cu totul altceva decât învățase. Viața, greutățile familiale, lipsa banilor l-au făcut s-o ia ușor-ușor pe cărări greșite și astfel, a ajuns la nici 40 ani să devină bețivul cartierului. Prietenul lui a fost detașat cu serviciul în America și s-a stabilit în California pentru tot restul vieții, devenind un cercetător de succes în domeniul IT.
*
Două vecine au fost ani de-a rândul prietene. S-au înțeles de minune, au făcut petreceri împreună, și-au lăsat copiii una la alta în grijă atunci când plecau în vacanțe, se împrumutau cu zahăr, cu ulei, făceau schimb de mâncăruri, de rețete, erau de nedespărțit. Copiii învățau la un loc, dormeau când într-o casă, când într-alta. La un moment dat, prietenia lor a încetat brusc. S-au certat de la o palmă dată de un copil celuilalt copil, din cealaltă familie. Au sărit una în capul celeilalte, a avut loc un scandal monstru și se urau așa de tare că au început să iasă din scară numai după ce se urmăreau pe vizor, ca nu cumva să se întâlnească pe scări. În doar câteva luni, una dintre ele s-a mutat în alt cartier și niciodată nu au mai vorbit, chiar dacă s-au mai întâlnit tangențial pe stradă, după câțiva ani.
---------------------------
Unde ne-am pierdut?
Unde ne pierdem, dragilor?
Ce anume zace în noi de dăm cu piciorul la oamenii pe care poate că i-am iubit cel mai mult pe lumea asta?
Când s-a frânt brusc acea ”iubire” cu care defilam până mai deunăzi?
Sunt pur și simplu șocată. De povești, de viață, de NEoamenii din noi.
Doamne, ce ușor renunțăm! Ce ușor renunțăm la oameni, la iubiri, la prietenii, la relații!
De ce ne este atât de greu să trecem peste orgolii, să ștergem efectiv cu buretele micile războaie dintre noi, și să câștigăm bătălia supremă? Unde ne-au fost așa-zisele sentimente, unde ne-am pierdut în negura vieții? De ce ținem cu dinții să avem acea ”dreptate” tâmpă, de parcă am merge cu ea în fața lui Dumnezeu ca un scut ieftin și plin de zgură, sperând că el ne va salva? Când de fapt, acel scut nu este altceva decât o greutate uriașă, o platoșă pe care o atârnăm imbecil peste sufletele noastre, peste iubirile noastre, peste lumina din noi? De ce ne acoperim cu orgolii idioate în detrimentul și încrâncenarea noastră?
Cum poți să spui: nu mă interesează, nu-mi pasă? Când cu doar cu câteva zile înainte... ÎȚI PĂSA, TE INTERESA, poate iubeai acea persoană, poate chiar o ajutai. Unde sunt sentimentele de ieri? Când ai mințit? Atunci sau acum? Unde e realitatea? Când e realitatea?
De ce-ți pasă mai mult de propriul tău orgoliu, de propriul EGO decât îți pasă de OMUL din fața ta?
Poate au fost clipe când acel om te-a ajutat, poate chiar v-ați împărtășit secrete, poate v-ați îmbrățișat sufletele în iubire și v-ați jurat să rămâneți împreună orice ar fi.
Cum ați putut să ștergeți totul cu buretele atât de repede de parcă n-a fost scris niciodată?
Am avut la un moment dat o discuție contradictorie cu cineva, pe o anumită temă.
Discuția a fost extrem de aprinsă și am vrut să știu, pentru mine, cine are dreptate: eu sau persoana respectivă. Și pentru că mă frământa ideea, am zis că singura persoană care ar putea să-mi dea un răspuns înțelept este nimeni altcineva decât duhovnicul meu, omul de suflet care mai îmi îndreaptă tălpile atunci când calc pe jar efectiv. Mi-a dat un răspuns atât de senin, simplu și înțelept, de parcă mi-ar fi deschis o ușă în creier: Ce contează cine are dreptate? Cine face dreptatea și cât de dreaptă e?
Chiar așa!
Cine face dreptatea? Cui îi folosește dreptatea? Ce face un orgoliu din dreptate? Sau dreptatea din orgoliu?
Părintele Arsenie Papacioc spunea așa: Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea.
Și atunci?
Ce-s înfumurările astea? Ce este lipsa asta de discernământ și de armonie dintre oameni?
Să nu renunțăm la cei pe care îi iubim!
Să nu ne lăsăm orbiți de vanități false care nu fac altceva decât să distrugă raporturile dintre oameni.
Când, invariabil, mai devreme sau mai târziu, ajungem pe paturile de spital și ne facem un scurt bilanț al vieții, ajungem volens-nolens, să avem regrete: poate că trebuia să cedez, poate că trebuia să mă împac, poate că dacă mă împăcam nu ajungeam aici, poate trebuia să las de la mine etc. O mie de gânduri tardive nu fac cât o ceapă degerată. Prea târziu. Too late.
Și atunci?
Dar de ce să mă autopedepsesc la nefericire, ce ce să-mi anulez propria liniște, cu bună știință, din pricina unor vanități stupide? Și mai e ceva: de ce să ajung să regret ceea ce nu am făcut? Mai bine să regret ceea ce am făcut, decât ceea ce n-am făcut. Chiar așa! Unde mi-e împăcarea cu mine, unde mi-e împăcarea cu Dumnezeu? Unde mi-e acea descătușare, acea eliberare a inimii, acea dezrobire a urii, a invidiei și a geloziei?
Când viața e... doar un fum, cum spunea Sfântul Ioan Damaschin.
De ce să ajungem acolo?
Să lăsăm orgoliile de-o parte! Din pricina lor s-au desfăcut prietenii, s-au distrus oameni, vieți, destine. La ce bun toate astea? V-ați gândit vreodată că peste 100 ani nu doar că niciunul dintre noi nu va mai exista, dar absolut nimeni nu-și va mai aduce aminte ce s-a întâmplat în urmă cu atâtea zeci de ani, că nimeni nu va mai ști motivul certurilor și că nici nu mai contează? V-ați gândit vreodată că totul este trecător, că totul este efemer, că murim cu toții și că am lăsat deliberat să treacă bucuria și fericirea pe lângă noi și nici măcar nu am întins mâna? Că, de fapt, nu trebuia să facem nimic altceva decât s-o simțim, s-o respirăm, s-o inhalăm atunci când ea se pregătea să ne învăluie?
Unde am greșit? Unde greșim? De ce ne lăsăm orbiți de tot ce e rău în noi? De ce îi dăm voie să iasă din noi?
Când ar trebui să-l anihilăm, să-l sufocăm efectiv cu bunătatea, cu candoarea, cu iubirea din noi? Acestea toate, pe care le avem ACUM și AICI la îndemână. Atât cât le mai avem. O zi, două, poate cu puțin noroc, chiar nouă zile.
Pentru că, în esență, ceea ce contează cel mai mult este să mergem în suflet, în inimă și în gând cu acele cuvinte sfinte pe care Maica Tereza le-a spus cândva și după care, personal, fac eforturi susținute să îmi ghidez existența: ”Dă-i lumii tot ce ai mai bun și poate nu va fi niciodată îndeajuns… Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum. La urma urmei, este între tine și Dumnezeu…N-a fost niciodată între tine și ei, oricum.”
Aceasta este muzica sufletului!
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Tudor Vianu
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Alan Seeger
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfonsina Carolina Storni
Alfred de Musset
Alfred Noyes
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Amy Lowell
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anna Swir
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Bai Juyi
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Bill Adams
Billy Collins
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Brian Patten
Carl Sandburg
Carl-Johan Charpentier
Carlos Barbarito
Carlos Drummond de Andrade
Carson McCullers
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Christina Rossetti
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Derek Walcott
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dorothy Parker
Dsida Jenő
Du Fu
Dylan Thomas
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edna St. Vincent Millay
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Edward Thomas
Edwin Arlington Robinson
Edwin Muir
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Brontë
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Ernest Hemingway
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francisco de Quevedo
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
George Hunter
George Oppen
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Hans Christian Andersen
Harold Hart Crane
Heinrich Heine
Henry Lawson
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Elroy Flecker
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Betjeman
John Keats
John Masefield
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Joyce Kilmer
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kay Ryan
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Lasse Söderberg
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Li Qingzhao
Li Shangyin
Lina de Feria
Lincoln Colcord
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louis MacNiece
Louise Bogan
Louise Gluck
Louise Labe
Lucy Maud Montgomery
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Strand
Mark Talov
Mary Oliver
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Norman MacCaig
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Ogden Nash
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Philip Larkin
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Richard Brautigan
Rimma Kazakova
Rita Dove
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Penn Warren
Robert William Service
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Shel Silverstein
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stanley Jasspon Kunitz
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Su Shi
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Ted Sheridan
Theodore Roethke
Thomas Bailey Aldrich
Thomas Campion
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vachel Lindsay
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Wallace Stevens
Walt Whitman
Walter de la Mare
Walther von der Vogelweide
Wang Wei
Wendy Cope
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Henry Davies
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yehuda Amichai
Yuri Kageyama
În Statele Unite ale Americii se consumă 21% din totalul de petrol consumat pe tot globul şi 19% din totalul de energie consumat pe tot globul.
1939 -Guvernul şi Marele Stat Major polonez cer României sprijinul pentru tranzitarea prin ţara noastră a materialului de război destinat Poloniei. Cererea este satisfăcută de guvernul român.
1548 -S-a încheiat, la Iaşi, Tratatul de închinare şi credinţă, de comerţ şi de procedură judiciară, între Iliaş, domn al Moldovei, şi principele Ioan Sigismund Zapolya, rege al Ungariei şi Transilvaniei. S-a stabilit comerţul liber al negustorilor transilvăneni, în schimbul plăţii taxelor vamale.
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican

Distribuie: