Dacă eu sunt beat, tu eşti nebun - Moulavi

Dacă eu sunt beat, tu eşti nebun.
Cine ne va duce acasă?
Şi doar ţi-am spus de-o sută de ori:
Bea două sau trei cupe mai puţin!
Nu zăresc în oraş nici un om, măcar, întreg la minte:
unul e mai rău ca altul, mai tulburat şi mai smintit.
Suflete drag, vino la tavernă să guşti din bucuriile Iubitului.
Ce plăceri ar mai avea sufletul de n-ar fi lângă fiinţa iubită?
În orice colţ se găseşte cineva, beat şi bătând din palme;
graţie magnificei Cupe, Paharnicul beţia ne-o toarnă.
Încântătoare fiinţă! Cântăreţ din liră!
Dintre noi doi, cine-i mai beat?
Faţă de beţia ta, magia mea-i amăgitoare;
tavernei te-ai hărăzit ca să faci cu vinul negoţ,
oamenilor simpli să nu le dai nici un grăunte din câştig.
Ieşind din casă, pe neaşteptate m-am întâlnit c-un beţiv;
or o sută de cuiburi, o sută de crânguri de trandafiri
alunecau în privirile sale.
Vas fără ancoră, în derivă plutea;
dar o sută de prudenţi înţelepţi
mureau de regretul de-a nu fi ca el.
L-am întrebat: ,'' De unde naiba vii?''
În zeflemea-mi răspunse:
,,Suflete drag, sunt jumătate din Turkestan,
iar jumătate din Ferghana,
făcut jumătate din pământ şi apă,
iar jumătate, din suflet şi inimă;
jumătate, din ţărm de mare, iar restul, din unică perlă.”
I-am spus: ,, Atunci, fii însoţitorul meu, eu sunt aproapele tău.”
Îmi spuse: ,, Eu nu disting strâinul de ruda-apropiată;
capul mi l-am pierdut şi turbanul, în casa cârciumarului;
şi mi-e doldora inima de cuvinte; dar să le spun trebuie sau nu?''

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Moulavi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.