Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut... - Mihai Eminescu

"...şi mie mi se părea că aud şoptirea acelor moşi bătrâni cari pe când eram mic, îmi povesteau în timp de iarnă, ţinându-mă în tremurândele lor braţe, poveşti fantastice despre zâne îmbrăcate în aur şi lumină (...). Au trecut ani de atunci - şi parcă a fost ieri - ieri pare că îmi încâlceam degeţelele în barba lor cea albă şi ascultam la graiul lor cel înţelept şi şoptitor - la înţelepciunea trecutului, la acele veşti din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut. Să fi trăit pe timpii aceia, când domnii îmbrăcaţi în haine de aur şi samur, ascultau, de pe tronurile lor, în învechitele castele, consiliile divanului de oameni bătrâni - poporul entuziast şi creştin unduind ca valurile mării în curtea domniei - iară eu, în mijlocul acelor capete încoronate de părul alb al înţelepciunii, în mijlocul poporului plin de focul entuziasmului, să fiu inima lor plină de geniu, capul cel plin de inspiraţiune - preot durerilor şi bucuriilor - bardul lor." ( fragment din "Geniu Pustiu", proză literară)

Eminescu a fost cel care spunea cu adâncă reverenţă: "când mă aflu în faţă cu cei bătrâni, cu literatura din deceniile trecute, parcă sunt într-o cameră încălzită". De aceea ar fi dorit, pentru vremurile lui, un voievod precum Ştefan cel Mare sau un lider iubit de popor ca împăratul din poveste care "iese sara-n prispă să stea de vorbă cu ţara"... Astfel ne putem explica de ce poetul, însoţit de alţi colegi de Universitate, printre care se aflau Năstasi şi Burlă, au vizitat de Anul Nou, la 1 ianuarie 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döblig, pe cel pe care-l percepea prin prisme folclorice. Faţă de Domnul Unirii, Eminescu a nutrit întotdeauna o deosebită stimă.

(Eminescu şi universul folcloric românesc / Cristian Petru Bălan)

vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu