Mierla - poeziile altor autori

Duchamp

Între dificil şi imposibil se extinde
domeniul, întotdeauna-n schimbare. Acolo,
mereu în tranzit, locuiește omul,
cu privirea scrutând ogoarele

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietrele gri şi reci, o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care-mi răsar acum în minte, vii.

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte,
Ce melodii, ce descântece vrăjitoarea-ngână
În ultima otavă verde, moale de septembre
Sau sub petice de flori albite, cu faţa spână,

Destinul m-a cruțat, sunt bucuros în toate ale mele,
Plăcerile-mi sunt multe; necazurile – două, dar ele,
În flăcări și în acid mă ard, mă țin la fiert:
Creierul din capul meu și inima-mi din piept.

De ce oare te-am visat azi-noapte ?
Acum zorii gri împing chica nopţii-n spate.
Cad amintiri peste casă – lovituri de palmă peste faţă;
Ridicat într-un cot, încerc să privesc pe fereastră

Trimestrial, mă iau banii la refec:
“De ce ne laşi necheltuiţi, aşa fără temei?
Reprezentam tot ce n-ai avut, bunuri şi femei.
Ȋncă le poţi avea dacă semnezi un cec”.

Am început să spun
“Un sfert de secol”
Sau “în urmă cu treizeci de ani”,
Referindu-mă la viaţa mea.