Maria Tudor - creaţii proprii

Timpul trece, și rămân cu amintirea .
Amintirea unor ochi plini de secrete,
Care au creat altor ochi durerea,
În spatele cărora se alfă momente.

Sunt blocată undeva în trecut,
Când tu erai liniștea mea,
Când tu nu erai doar un mut,
Și vremea nu era așa rea.

Vise spulberate și dureri adunate,
Planuri mari și eșecuri uitate,
Lacrimi multe și zâmbete puține,
Săruturi lungi și îmbrățișări străine.

Sunt blocată undeva în trecut,
Când tu erai liniștea mea,
Când tu nu erai doar un mut,
Și vremea nu era așa rea.

Rămâi al meu secret,
Rămâi al meu regret,
Marea mea iubire,
Singura mea trăire.

Te voi păstra în suflet până la ultima suflare,
Indiferent de noi, să nu aștepți o răzbunare.
De iubesc în plină ură,
Căci am avut o inimă pură.

Ți-e frică să iubești, căci ești în întuneric.
Tu crezi că mă rănești, dar am sufletul puternic.
Ne cunoaștem de mulți ani, nu ești romantic,
Știu cum treci prin viață, ești doar critic.

Dacă-ți rămân amintire, povestește-mă frumos,
Uită-te la mine, și spune-mi că nu mă uiți,
Gândește-te la mine, drag suflet prețios,
Din păcate ai decis să nu mai lupți.

Te las să mă rănești,
Până când nu o să mă mai doară.
Rareori îmi spui că mă iubești,
Și gândurile ușor îmi zboară…

Mă iubesc mult pe mine,
Dar ne iubesc mai mult pe noi.
Gândul îmi stă mereu la tine,
Și la sfârșitul dintr-o joi.