Măcar un ceas

Autor: Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

vineri, 30 iunie 2017

- Mai depăn nopți și zile cu furtună,
Pendulul din perete s-a stricat,
Nu curge timpul, doar afară tună,
Iar eu mă simt un rege-abandonat.

Tu ești departe, Roma te îmbie,
Trimiți pe vânt povești din Vatican,
Dar burgul meu e fără poezie
Cât ești latină şi oftez în van.

E scris în stele,-ai să revii odată
Pe țărmul unui basm unde-am rămas,
Minune greacă-ntoarce-te și iartă,
Mai dă-mi din slova ta măcar un ceas.

- În Colosseum azi se-nfruntă zeii
Şi-n Forum e tăcere ca-n mormânt,
Leandrii cresc din tâmplele femeii
Ce ţi-a trimis povestea ei pe vânt.

Sub paşii mici granitul sângerează,
Mi-e dor de tine, fapt cotidian,
Oriunde-aş fi, în zori sau în amiază,
Eşti rugăciunea inimii, Ioan.

San Piedro găzduieşte însăşi viaţa,
Îngenunchez pe-o margine de cer,
Mă rog să-i scrii destinului prefaţa
Plină de har, iubire şi mister.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.