Tu, joven qué estás pasando por la hierba de mi ermita,
cuánto queda hasta que se ponga el sol?
Quiero dar mi último aliento
junto con las serpientes aplastadas al amanecer
por los látigos de los pastores.
¿No me retorcí en el polvo como ellos?
¿No taladré al sol como ellos?
Mi vida fue todo que quieres,
a veces la fiera,
alguna veces flor,
otra veces campana que regañaba con el cielo.
Hoy, yo cállo aquí, y el vacio de la tumba
suena como un cencerro de barro en mis oídos.
En el umbral espero la frescura del final.
Cuánto queda? Ven, jovencito,
toma el polvo en tu puño
y lo roció sobre mi cabeza, como si fuera agua y vino.
Bautizame con tierra.
La sombra del mundo pasa sobre mi corazon.
Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag
Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodata cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?
Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiara,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aștept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărâna în pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.
Botează-mă cu pământ.
Share: